Copacul!

Era acolo de ceva timp – un fel de strajer al parcului, razboindu-se cu vantul ce voia sa i s-arate supunere.
Recent, langa el se construise o cladire inalta prin care mai ”tragea cu ochiul” la ce se intampla in spatele ferestrelor – oricum, prea multe optiuni nu avea.

Atentia-i fu atrasa de o incapere mare de la etajul doi, in care un petent depusese un dosar pe biroul unui raspunzator.
Ce-o fi fost intre copertile alea – nu stia ca era prea mare distanta.
Si daca ar fi fost mai aproape ar fi trebuit sa stie sa citeasca.
Si chiar dac-ar fi stiut asta, ar mai fi trebuit sa si inteleaga ce citeste. Si daca ar fi inteles, la ce i-ar fi folosit?
Asa ca se multumi sa observe cum petentul dadea cu explicatu’, agitandu-se cat mai convingator.
Doar ca cel din spatele biroului il tintuia cu privirea… pe el, copacul!
”Cat interes pentru mine” isi sopti el, falfaindu-si una din ramurile de pe la mijloc.
Apoi vazu ca si ”convigatorul” incepuse sa i se adreseze … via contemplativul din spatele biroului!
De data asta chiar se simti flatat …

Cauta sa-si aminteasca ce fel de copac e, dar gandurile-i fura intrerupte de niste soapte venite de jos –
Era o tanara exaltata – probabil apartinatoare vreunei miscari eco ceva – care-i descanta de zor imbratisandu-l platonic.
Un feeling misterios incepu sa-i urce prin capilarele-i tensionate..
Ouch, yeah – deci asta-i ”curentul new age”
Ar fi vrut sa-i daruiasca ceva in semn de iubire impartasita …
Dadu drumul la cateva frunze galbene
”Ce-ar fi sa-i arunc si-o cireasa?” se gandi el.
Ops, pai asta inseamna c-a aflat in sfarsit ce fel de copac e …
Insa discutiile tot mai aprinse de la etajul doi, il deconecta rapid de la ”existentiale”
Acum erau acolo vreo douazeci de insi ce se exprimau simultan si care discutand intre ei.. se adresau lui.
Onorat!

Dupa un timp simti ceva cald la baza trunchiului.
Semnatura ii era familiara, nu insa si potaia.
”Ma rog, e alta dar aceiasi” aserta el in scurt.
”Ce-ar fi sa-i arunc o ghinda in cap?”
Ops – acum s-ar putea sa-si dea seama ce-i cu el …
Afla raspunsul.. doar ca-l uita instant.
Degeaba se chinui sa si-l aduca aminte.
”Asta-i Alzheimer toata ziua” cugeta el intunecat
”Si toata noaptea ce e?” se auzi de sus, dinspre niste ramurelele ce se leganau vesele in bataia vantului.
”Cata obraznicie” gandi copacul

Simti un miros de dude – ops, oare asta sa fie?
Dori sa verifice – isi imobiliza coronamentul, lasand sa se lupte cu vantul doar ramurile tinere din varf – nu le strica putina penitenta pentru obraznicia de dinainte!
Apoi isi interioriza intrebarea in cele vreo cateva zeci de inele.
Asculta atent.
Mda, niciun respuns.

Si chiar dac-ar fi aflat, la ce bun?
Ar fi uitat imediat!
Insa culmea e ca ..niciodata nu-si uita intrebarea!

Poezia lui Maslow!

”S.C. angajeaza poeti!  Salariu+bonuri de masa..”

Unii s-au nascut poeti!
Altii s-au nascut smecheri!

De regula poetul nu prea agreaza subtilitatile smecheriei
La fel cum nici smecherul nu rezoneaza cu perceptia poetului
Sunt total diferiti!
Dar …
Dar datorita faptului ca artistul trebuie sa mai si manance, se-ntampla ca uneori drumurile lor sa se intersecteze!

– Bine-ai venit serenisime, te pot ajuta cu ceva? – isi freca bucuros mainile smecherul, intr-o incununare a ratiunii de a exista!
– Doar cat sa-mi potolesc putin foamea si setea, raspunse candid poetul!
Apoi adauga cu o oarecare lehamite:
– Care-i pretul?
O intrebare simpla si pertinenta, care insa declansa in capul smecherului, fel si fel de scenarii paienjenoase prin care-l cuantifica pe artist in anumite valori contabile:
– Pentru fiecare dumicat ce-l vei inghiti de la mine, va trebui sa-mi prestezi de zece ori valoarea lui! Asta-i regula. Nu ma-ntreba de ce – chiar de ti-as raspunde, asta n-ar schimba cu nimic lucrurile! Eu doar hranesc artistii! Daca nu-ti convine, esti liber sa nu accepti!
– Hm, auzi, liber sa nu accepti – cu mine vorbesti jupane, sau cu stomacul meu?
– Cu tine … via stomac! Am tot respectul pentru existenta ta, dar stii, trebuie sa traiesc si eu cumva!
Apoi amintindu-si de vremea cand fusese si el ”filozof” intr-o situatie asemanatoare – inainte ca forta imprejurarilor sa-l faca mai pragmatic – continua:
– Da, ce-i drept burta goala nu prea te face liber!
Poetul tresari – mai auzise vorbele astea!
Cum de … adica maimuta asta e in stare sa gandeasca asa?
Inseamna ca stie!
E constient de ceea ce face!
Si-atunci nu mai e maimuta!
E un profitor lucid!
In ochii lui nu mai avea nici o scuza!
Isi blestema inc-o data soarta – a cata oara?
– Fie precum spui, se resemna el intr-o provizorie acceptare!
Cel putin asa credea el – ca-i doar provizorie!
Privirea-i deveni opaca.
”D-aici inainte sunt doar un simplu truditor pentru dumicati” se autosugestiona el!
”La naiba cu toate prostiile, vreau sa supravietuiesc doar”

”Hranitorul de artisti” isi dadu seama de schimbarea atitudinii si nu se sfii sa remarce:
– Pana si leii se-mblanzesc cu mancare!
Asta era prea de tot!
Nu fusese niciodata vreun leu dar … acuma era!
Printr-un chitai … pardon – printr-un raget indignat isi revarsa furia dintr-o latura a personalitatii, pe care nu si-o constientizase pana acum:
– Cum iti permiti tu, bai profitorule, sa-mi …
Se opri brusc!
Printr-un feeling anume isi dadu seama ca ceva nu se potriveste situatiei date!
Acum daca tot era un leu .. ce mai cauta el acolo?
Intr-un 180 de grade parasi brusc incaperea!
Simtea ca facuse ceea ce trebuia, se simtea bine, se simtea liber .. dar ..cam ce face d’obicei un leu? – se-ntreba el nedumerit, in timp ce pasii sovaielnici il purtau spre … gradina zoologica

Eterna si fascinanta …

Un englez se minuneaza de faptul ca in aceasta tara unde  francofonia  se conjuga cu lejeritate la  ”to be-ul” balcanic, poate  relationa in limba lui natala fara prea multa gestica, cam cu toata lumea.

Imi explica cat de impresionat este de gradul de cultura pe care l-a  intalnit aici.
Intr-un ambuteiaj in care pierdem ceva timp, se intretine cu un vanzator de ziare … o aprinsa discutie in care Shakespeare si Byron sunt rapid epuizati.  Doreste la randu-i sa fie politicos – insa probabil, datorita mirosului de la shaormeria din colt, il confunda pe Eminescu cu Ommar Kayamm!
Ii atrage atentia de aceasta gresala un aurolac convins, ce ne strepezeste urechile cu un accent olandez ingrozitor

*

– Well, exclama mr. Smith – vad ca sunteti un popor tare destept, dar  nu-mi pot explica de ce standardul vostru de viata este atat de precar?!
–  Sir, se baga-n seama un coate-goale c-o sticla-n mana – un betivan. Saracia pentru noi e un hobby …

Ce tampit! Cred ca vorbeste alcoolul din el.
”In vino veritas”

Ganduri in regie proprie!

1 – In functie de conjucturi cu ceva veleitati de actor, in viata am jucat multe roluri ..
Intr-un tarziu mi-am dat seama ca de fapt … m-am jucat pe mine!

2 – Daca joci la nesfarsit roluri proaste, risti sa dobandesti mania persecutiei!

4 – Stapanindu-ti emotiile stapanesti lumea!
Daca vrei sa fii puternic … nu viziona filme indiene!

5 – Daca uneori un sut in fund inseamna un pas inainte, atunci musai o palma  in obraz va fi un pas lateral … ca sa vezi in ce-ai calcat!

6 – Exista magari atat de magari – incat nici nu realizeaza cat de magari sunt!

7 –  Evita pe cei ce n-au avut niciodata si care imbogatindu-se peste noapte  sunt convinsi ca au totul!

9 – Cand vorbesti cu patima despre prostia aproapelui … atentie la gropi!

10 – Daca prostia unora incepe sa te induioseze, automat esti obligat sa-i ajuti. Deschide-ti o casa de amanet!

13 – Sunt unii atat de meschini incat si atunci cand viseaza, o fac cu frana de mana trasa!

14 – Acum cred ca iar am dat cu mucii in fasole!
Dar daca in loc de iachnie ar fi caviar – atunci aia cum s-ar numi?!

Anthony de Mello

o povestioara care m-a pus pe ganduri …vulturul din povestea lui Anthony de Mello:

„Un războinic indian a găsit un ou de acvilă pe vârful unui munte şi l-a pus laolaltă cu ouăle de găină pe care trebuia să le clocească o cloşcă. La vremea cuvenită, odată cu puii de găină a ieşit din găoace şi puişorul de vultur. După o bucată de vreme a învăţat să cotcodăcească, să scurme, să caute vermişori şi să urce cel mult pe un gard, ca toate găinile. Aşa îşi petrecea viaţa, convins că e o găină şi nu altceva. Era de acum bătrân când, într-o zi, privind în sus a văzut ceva extraordinar. Acolo sus, în azurul nesfârşit al cerului, a văzut o pasăre maiestuoasă care făcea rotocoale, fără cel mai mic efort. Bătrânul vultur a rămas impresionat. Se întoarce spre găina cea mai apropiată şi o întreabă: „Cine e pasăre aceea?” \ Găina priveşte spre cer şi îi răspunde: „Ah! E vulturul auriu, regele văzduhului. Dar nu te mai uita la el. Tu şi cu mine suntem aici, pe pământ”. Vulturul nu a mai privit spre cer şi a murit convins că e găină. Aşa îl tratau toţi. Aşa a crescut, aşa a trăit, aşa a murit”

……………………………………………………………………………………………………………………….. Imi permit si eu o adaugare :

…reiese ca vulturul era totusi un intelept – instinctiv realizase adevarata lui chemare cand si-a vazut confratele plutind prin vazduh – dar in amurgul vietii a realizat ca lipsa de exercitiu si implicit atrofierea aripilor, constituie o piedica in a-si lua zborul.

Si-a dat seama ca daca ar fi explicat galinaceelor ca de fapt el e vultur, ar fi fost socotit …gaina nebuna!

Aceeasi opinie ar fi fost impartasita si de seamanul inaripat, ce plana majestuos – daca ar fi aflat ca in ograda pe care tocmai o survola, exista un … vultur explicator!   Ar fi fost contrariat – in lumea lui, de obicei… se zboara!

Asa ca cel de jos, probabil dupa o lunga analiza existentiala – a luat decizia sa fie in continuare aceeasi simpla gaina, evitand astfel frustrantul  ”Am trait ca un tampit! ”

Norocosul!

Parea un om normal!
Avea o teorie originala pe care si-o prezenta intr-un mod captivant.
La-nceputul discutiei am remarcat la el un anumit aer cu care parca ar fi spus ”ce stii tu bai, taximetristule?”
Probabil i-oi fi transmis si eu un telepatic ”pune-ma la-ncercare nene” pentru ca ulterior a inceput sa se preteze mai pe la nivelul meu!

Deci omul asta avea o mare frustare.
Detinea o reteta a succesului pe care insa n-o putea folosi!
El a observat ca:
Toti norocosii au un potential nativ de intruziune a gandirii pozitive, pana-n ultima celula a encefalului – presurizandu-l astfel sistematic (pe encefal desigur) cu ganduri roz.
Ca uneori, datorita unor intense trairi de moment – aceste ganduri erup spre ceva nedefinit dar bine structurat in toate religiile.
Emotii proiectate-n spatiu – un amalgam energetic, disipat la nivel cuantic in arealul subiectului intr-un fel de ionizare benefica proximelor interactiuni cu mecanica mediul inconjurator.
…………………………………

Deci tipul asta, in mare parte intrunea conditiile profilului de om norocos.
Dar avea o problema.
Ca d-aia era frustrat …
Nu-si putea provoca o emotie suficient de puternica, prin care sa-si lanseze presurizatele dorinte in eter!
Degeaba mi-am pus ostentativ centura de siguranta, privind acul vitezometrului ce se ridica la 120km/h – in acelasi timp invitandu-l sa-si aleaga un stalp de pe marginea soselei!
Imi surade trist …
Le-a incercat pe toate!

El da, dar eu …

Albina

(dileme capitaliste!)

– Ie-te-te, se mira albina cand vazu pe raftul supermarketului un borcan plin cu miere!

De fapt nu se mira de mierea pe care o vedea in ambalajul acela frumos, ci de pretul afisat pe el!

– Deci asta-i valoarea muncii mele, se minuna ea!

Ramase putin pe ganduri, apoi trecu brusc in extrema cealalta:

– Adica eu produc valoare si cineva ma ia de fraiera, zumzai ea furioasa!

Intr-un acces de revolta spontana – imaginar, isi baga acul ei de unica folosinta in toate matcile acelor trantori care o exploatau! Dupa care se linisti! Tot spontan! Ca doar era o albina matura!

Facu o socoteala rapida – din cinci borcane d-alea umplute cu miere, ar fi putut sa-si faca un stup numai al ei. Cam cat timp i-ar lua lucrul asta? In orice caz, nu foarte mult. Ca-n paralel ar putea pune si de-o combinatie cu polen, cooptand niste surate cu aceiasi viziune – s-or intelege cumva intre ele.

Deja se imagina in viitor .. Hm, un stup numai al ei! Suna bine! Dar n-o sa fie cam mare plictiseala? Ea singura in ditamai stupul .. Obisnuita sa socializeze intens, s-ar putea sa nu-i priasca singuratatea.

– Ei, s-ajung eu pana acolo si dupa aia mai vad, conchise ea!

Apoi ingandurata:

– Da, dar … cum ajung?

Nu prea stia cum sa … de fapt nu stia deloc! Nici n-avea cum sa stie, pentru ca era doar o albina ..  Si cine naiba a mai vazut … albina arivista?

Investitorul!

… din acea seara de Decembrie am inceput sa-mi pun intrebari.

.
  Era un mosulet amarat, bine infofolit in s.h.-uri murdare, ce statea pe marginea trotuarului de langa o shaormerie.
Nu avea o atitudine de cersetor, de luptator cu nepasarea si egoismul unora.
 Avea mai degraba aerul unuia impacat cu destinul, un destin personal, netrambitat, ci doar acceptat in tacere.
 Intr-o lume numai a lui.
M-am apropiat de el si i-am intins o bancnota.
A acceptat-o cu un gest firesc:
 – Multumim!
Ce?
Cum adica?
 In fata mea se afla o singura persoana. Nu doua!
Putin intrigat, am plecat totusi la treburile mele.

Hazardul are un rol foarte important in profesia mea.
In noaptea aceea am avut parte de un castig mult mai substantial.

Ziua urmatoare l-am zarit iar pe mosnegut.
Era tot acolo, tot in aceeasi pozitie.
Mi-a dat impresia ca nici nu se miscase din acel loc.
Brusc mi-a venit in minte un rationament mai … contabil!
Daca aseara am castigat cam de vreo zece ori mai mult decat valoarea acelei bancnote daruite batranului, atunci s-ar putea ca … hmm, omul asta incepea sa ma intereseze!
Ajuns langa el, de data asta i-am dat o bancnota consistenta.
 – Multumim!
 – Stim, cunoastem!

 Minune!
 Chestia asta chiar functioneaza!
In scurt timp aveam de zece ori valoarea ”investitiei”!

Si acum imi amintesc privirile nedumerite ale familiei in momentul in care am demarat in tromba, cu toate lichiditatile din sifonier in torpedoul masinii – facandu-i p-ai mei sa se gandeasca la un Craciun vegetarian!

Pe mosulet insa nu l-am mai gasit!
S-o fi prins de ingineria financiara ce-o pregatisem?
Nu stiu!
Cert e ca ..
 … din acea seara de Decembrie am inceput sa-mi pun intrebari!

Impostorii

La-nceput le acorzi credit.
In cercul socio-profesional la care te raportezi, toate opiniile de lideri ajunse la tine sunt privite cu respectul neinitiatului:
”Au ei destula experienta!”
Vei trece repede cu vederea atunci cand IQ-ul lor comportamental iti va strepezi formatia – aia mai pe uman, pe care-o au aproape toti incepatorii!
”Stiu ei mai bine cum se pune problema”

Cu timpul insa vei realiza ca nu-i chiar asa.
Iti vei da seama ca multi sunt priceputi doar in a da impresia ca stiu!
Atunci realizezi ca defapt sunt niste impostori!
Dar deocamdata esti prea neinsemnat ca sa iei vreo atitudine.
Astfel ca vei face tot posibilul sa devii din ce in ce mai bazat.
Mai stiutor.
Pentru ca intr-o buna zi sa poti fi:
– ori in situatia de a le deconspira impostura,
– ori in a te crede … mult prea destept pentru a face un astfel de lucru!
Si cum Quijotismul e doar literatura, vei dobandi rapid un IQ comportamental, cu care vei strepezi formatii, d-alea mai pe uman …

*

Un om cu parul alb.
Varsta, tonul calm, vorbirea rara – impune!
Ma straduiesc sa deslusesc intelesuri ascunse din fiecare cuvant pe care mi-l spune – convins fiind ca daca voi scapa sensul vreunei fraze, se duce naibii  morala.
Rabd cu stoicism monologul interminabil, din care – spre surprinderea mea nu reiese nici cea mai vaga invatatura, totul degenerand intr-un mesaj banal si egoist.
Mi-am irosit un ceas din viata, doar ca sa-l ajut sa se asculte pe acest impostor!

Sinteza geometrica!

Teoria sotronului spune ca la limita (!) unor reguli, uneori scopurile se ating doar prin anumite sarituri, iar odata ajuns in cercul magic te poti considera consacrat!
A fost d-ajuns ca te-ai aflat la timpul si locul potrivit pentru detenta, dupa care nu mai conteaza cat de imbecil sau destept esti – odata poposit in cerc, trebuie doar sa te adaptezi aplicatiilor!
Unii ajung s-o faca atat de bine incat dau impresia ca ei au inventat pi-ul, iar fara ei cercul ar deveni patrat.
Se-ntampla uneori ca respectivul cerc sa fie incintat de ”intrusi” dotati c-o anume putere de patrundere.
Astia cand ajung in interior, incep sa-si puna problema sferei.
Dar acest lucru e de neconceput pentru cei ce s-au obisnuit sa-si raporteze totul la  3,14  (ma rog, pt. cunoscatori – aprox. o ora in plus!   🙂  )
Astfel ca in cele din urma, primenitorii astia – minoritari fiind – datorita instinctului de conservare vor gandi si ei in aceiasi termeni comozi .. dar putin mai nuantati … L x l

Timpul trece, prin alte locuri vecine, formulele s-au schimbat demult intr-o fireasca eficientizare a aplicatiei
Insa cei ce se cred in continuare ”buricuri” aplica tot pi-ul …
Si culmea – sistemul functioneaza!

Prestatorul!

Un ins destul de dubios incearca portiera pe care am uitat-o blocata.

Cu acea atitudine de stapan – care-mi este destul de familiara – cauta sa ma impresioneze pe un ton ridicat:

– Deschide ba, ce faci?

Din directia lui, prin geamul intredeschis al portierei mi-ajunge in nari un miros acru-intepator.

Pret de o secunda ii fac o scurta evaluare – un smecher de doi lei care cauta sa se impuna. Probabil a reusit sa faca niste bani din ultima lui ”combinatie” lucru care-l face sa se simta bazat – cautand astfel sa-mi demonstreze ca el e seful!

De fapt are dreptate in felul lui, dar pe mine ma cuprinde  o stare de greata:

”Nu te iau pentru ca esti arogant, mirosi ca un sconcs si-ti simt starea de nervozitate – iar eu nu vreau sa fiu paratraznetul damfurilor tale fitoase.

Nu te iau pentru ca efectiv m-am saturat organic de indivizi ca tine!

Nu te iau pentru ca daca as face gresala asta, in urmatoarele minute m-ai determina sa urasc tot ceea ce-am facut pana acum – si tot ceea ce voi face d-acum incolo!

Pentru ca nici o lege din lume nu ma poate forta sa inghit ceea ce-mi provoaca voma “  – ii raspund in gand!

Iar cu voce tare:

– Sigur frate, urca! Unde vrei sa te duc?

Observator

Un caine lovit de masina se tareste cu ultimele-i puteri pe trotuar, langa alti doi maidanezi ce se imperecheaza cu frenezie! Sfarsit si inceput de ciclu pe metru patrat! * Un boschetar zace  pe scarile unei maternitati. Alaturi e cheia fericirii lui pe jumatate golita! Dinauntru cladirii se aude un tipat de nou-nascut. Imi vine greu sa cred ca acest seaman, candva tipa si el la fel! Il privesc cu atentie. E doar o imagine statica in care trecutul si viitorul nu exista. .. omul asta e doar prezentul!

pink floyd

Trezire; incet incet, functiile cerebrale se cupleaza cu realitatea, reinstalandu-se memoria unui ieri, speranta unui maine. Intr-un flash asociativ zaresc atarnata pe scaun lesa grijilor de azi. La radio se aude o piesa din alte vremi  ”The Wall” amintindu-mi de clipul in care defilau cadentat niste unelte – tarnacoape cred – avand un mesaj avertisment ce n-a fost luat in seama atunci. Se anticipa viitorul in care traim azi – viitorul in care oamenii, in schimbul specializarii, robotizarii, si-au incarcerat  ”eu-l”  in ignoranta. Update pe basic instinct. La ce bun sa mai gandesti daca nu-ti foloseste la nimic? Neavand corespondenta vei fi izbit doar de ecouri viciate. ”Hei, teacher leave the kids alone” se aude din difuzor. Prea tarziu baiete. Elevii de-atunci deja conduc lumea. In fata oglinzii imaginea-mi reflectata n-are nici o legatura cu vreun tarnacop. Totusi trebuie sa ma armonizez cu sistemul. Incruntare. Mda, parca incep sa disting ceva amorf ce seamana a topor.Insa zidurile care incep sa se contureze odata cu forma, nu sunt ale mele …

Democratia pieselor de sah

– Indrazneata mutare, spuse tura chinuindu-se sa vada din coltul ei inaintarea unui pion, neacoperit insa. – Tu n-ai auzit niciodata de ”pionul otravit” da cu intrebatu’ vecinul ei, calul ? – Cum naiba se face ca mereu sunt luat de fraier, se revolta ”otravitul” ? – Las-ca stie el regele ce face, sustine cu aplomb nebunul ! – Da, rege – adica domnul ”mutare-ntr-o patratica” ironizeaza regina! * De undeva de sus – parca dintr-o alta dimensiune – se aude : – Your move, Sir …

Vorbe’n butoi ..

Exista demnitati de sertar
ferecate
in budoarele frustrarii

Exista demnitati de parada
ce ieftinesc
dezideratele
flamanzilor de stele

Exista demnitati
construite-n vant
Dune de nisip ametite-n sensuri

Exista demnitati,
reflectate-n oglinzi
cositorite ieftin!
no offence –

Dilema domestica ..

Cand feedback-ul actiunilor tale nu te mai intereseaza, inseamna c-ai devenit:
ori un actor desavarsit pe scena propriei vieti – cu tainice aplauze la purtator,
ori un nesimtit ..

Context existential ..

Ne tonificam viata consumand la greu din orizontul asteptarilor, pana cand acesta ramane ..doar un orizont!

Ritmuri!

Convoi funerar ..

Verde pietonal: viata traverseaza pe zebra.
Claxoane infuriate: moartea n-are reguli ci doar prioritate!
…..

Hai-hui ..

Primavara stationeaza la semafor.
Claxoane cu ”oda bucuriei”
Diapazoane promovate-n ”si”

Raiul e luat in franciza
Ingerii se-ntrec in loopinguri.

Ghioceii stranuta zapada
Omizile viseaza.
”Ham ham” zise un caine, flamand de uitare..

…………………………………………….

Un simbol alb lanseaza-un noroc murdar p-un ghinionist curat.
– La vita e bella, ii striga la ureche un trecator mucalit si distrat totodata …neatent la o garnitura de fonta – ce-apuca sa-i mai intoarca din ecouri:
– E bella.. ‘ella … la la la … … pa!!!

Barci fitoase prin udatura timpului.
Gondolieri ragusiti de viata:
”o sole mio”
Soarele zambeste … inc-o furtuna geo-magnetica!
Pe chelia unui pensionar doua radiatii pariaza:
– P-un foton cu branza, ca maine ninge iara?

Despre invidie

”invidia-i o lauda, ura – un omagiu!”
Oare?
*
In cel mai bun caz, invidia poate fi antractul spiritului de concurenta.
Restu-i galagie!

*
Notiunea asta nu rezoneaza cand e vorba de lumi diferite.
Ca sa invidiezi iti trebuie un numitor comun de raportare – adica sa ocupi acelasi palier cu obiectivul ..ala dintre gamaliile voodoo!
Nu-l poti invidia pe boss-ul companiei la care lucrezi.
In schimb te-ar putea intriga foarte tare ”incompetenta” managerului tau direct – care initial ti-a fost un simplu coleg.
Fireste e vorba de ghinionul tau, ghinion ce lui i-a conturat norocul.
hmm, iata cum invidia devine ..superstitie! :))

Creuzet

Unii oameni isi determina conjucturile. Altii sunt doar niste reactii ale acestora!

zoom: insa cei mai multi, sunt erorile reactiilor!

Reflectie atomica!

De multe ori valoarea intrinseca a unui om poate fi invers proportionala cu reziduul rezultat din fuziunea lui ”a vrea” cu ”a face”

Reflectie bruta!

 

Om/
Generatii..
 ”cui prodest?”

  Final de ciclu: ”de profundis”
Moartea zambeste secvential:
 – Hai nu te mai preface ca nu stii cine sunt – ma cunosti chiar de cand te-ai nascut!
Hm, ce tupeu are doamna – c-o piatra n-ar indrazni sa-si masoare puterile.. 

Un gand instant

N-avem ce-i face, competitia e motorul existentei – restul e inertie!    😉