Un ins destul de dubios incearca portiera pe care am uitat-o blocata.
Cu acea atitudine de stapan – care-mi este destul de familiara – cauta sa ma impresioneze pe un ton ridicat:
– Deschide ba, ce faci?
Din directia lui, prin geamul intredeschis al portierei mi-ajunge in nari un miros acru-intepator.
Pret de o secunda ii fac o scurta evaluare – un smecher de doi lei care cauta sa se impuna. Probabil a reusit sa faca niste bani din ultima lui ”combinatie” lucru care-l face sa se simta bazat – cautand astfel sa-mi demonstreze ca el e seful!
De fapt are dreptate in felul lui, dar pe mine ma cuprinde o stare de greata:
”Nu te iau pentru ca esti arogant, mirosi ca un sconcs si-ti simt starea de nervozitate – iar eu nu vreau sa fiu paratraznetul damfurilor tale fitoase.
Nu te iau pentru ca efectiv m-am saturat organic de indivizi ca tine!
Nu te iau pentru ca daca as face gresala asta, in urmatoarele minute m-ai determina sa urasc tot ceea ce-am facut pana acum – si tot ceea ce voi face d-acum incolo!
Pentru ca nici o lege din lume nu ma poate forta sa inghit ceea ce-mi provoaca voma “ – ii raspund in gand!
Iar cu voce tare:
– Sigur frate, urca! Unde vrei sa te duc?