Tocitorii ..

Armata de tocitori plecase..

Incepuse procesul de restabilire a sensurilor ce fusesera ascunse printre sintagmele cliseizate.
Greu de tot – urechile isi pierdusera sensibilitatea.
S-a incercat demodularea cliseelor prin sustinere faptica, prin argumente betonate-n logica..

Lumea inca era bulversata.
Ici colo incepuse sa s-auda voci ce se chemau una pe alta:
– Veniti! E de ajuns numai sa luati aminte – cine are urechi.. sa vada!
La-nceput au auzit putini, apoi au vazut din ce in ce mai multi.
Fiecare incepu sa strige din ce in ce mai convins:
– Hei, oameni buni – s-au restabilit sensurile..

Au cazut mastile care oricum devenisera stravezii,
Oamenii respirau adevar..
Un galagios adevar ..al fiecaruia!

Nu se mai intelegea om cu om – numitorul comun al principiului era prea uzat.
S-au apucat sa-l restaureze niste pocaiti –
A fost greu dar in cele din urma au reusit.
Insa vacarmul a devenit si mai mare – principiul nu mai corespundea vremurilor!
Era nevoie de un altul.
S-au pus serios pe lucru.
Timpul trecea iar rezultatele se lasau asteptate – oamenii deveneau din ce in ce mai nervosi.
Galagia devenise insuportabila – se auzea pana departe..
Au auzit-o si tocitorii care s-au intors din drum, erijandu-se rapid in arhitecti circumstantiali – proiectand coloane de adevar.. orizontal!
Apoi au reluat ce stiau ei sa faca cel mai bine – sa toceasca – pana cand sensurile s-au pierdut iar printre intelesuri..

Am vrut …

M-am nascut avand in sine
vidul cunoasterii!

M-am botezat intr-o lumina –
alba, pura
Si-acum bajbai aiurea
printre vitralii.

Am cautat sa-mi dumiresc
”liberul arbitru”
Insa n-am gasit cheia altarului.

Am fortat poarta
dinapoia careia era destinul –
dar m-au alungat
paznicii lui Kafka.

Am vrut sa fiu inafara turmei,
renegandu-i spiritul.
Dar n-am stiut cum se foloseste
sextantul

Am dorit sa nu fiu
doar o cifra
dintr-o statistica –
ci macar un  ”?” acolo …
cautand sa-mi inteleg
”de ce-ul”
Dar m-am suficientizat in
”de ce nu?”

Apoi am incercat sa fiu
un acord previzibil –
dar am fost pocnit
de insasi legea firii.

Am vrut sa aflu –
sa stiu totul!
In vis mi-au aparut razand..
filozofii

In zadar m-am ostenit sa’nteleg lumea
facandu-i complice cu ochiul
lui Dumnezeu.
El nu face partasie cu nebunii!

Din fotoliu!

Un exemplu clasic intr-ale manipularii – nu-mi mai amintesc pe unde l-am citit, redau doar dupa ureche :

 Din culise interesate razbate un zvon din care reiese ca  …

  – Domnul x a comis o fapta reprobabila!
In prima faza lumea se va intreaba daca acest lucru e adevarat sau fals!

Urmeaza o a doua afirmatie (de intarire): 

 – Domnul x purta in acel moment o cravata noua,  portocalie.

 Apoi imediat, dintr-o alta sursa, cea de a doua afirmatie va fi contrazisa:

 – Nu era portocalie, era o veche cravata rosie!

Din acel moment lumea va dezbate culoarea cravatei, nu insa si veridicitatea primei afirmatii!

Maturizare

 

Daca vrei sa schimbi lumea mai intai trebuie s-o intelegi !
Si dupa ce-ai inteles-o vei constata ca nu mai doresti asta !

Pentru ca lumea te-a schimbat pe tine !

Initiere !

 – Oare cum o arata lumea privita de sus ?
 – Vrei sa zbori ?
 – Da !
 – Platesti ?
 – Oricat !
 – Te deranjeaza daca incepi sa privesti lumea din elicopterul asta ?
 – Nu conteaza, vreau doar sa zbor !
 – Bine, atunci urca-te – dar ai grija cu aripile alea …

Investitorul!

… din acea seara de Decembrie am inceput sa-mi pun intrebari.

.
  Era un mosulet amarat, bine infofolit in s.h.-uri murdare, ce statea pe marginea trotuarului de langa o shaormerie.
Nu avea o atitudine de cersetor, de luptator cu nepasarea si egoismul unora.
 Avea mai degraba aerul unuia impacat cu destinul, un destin personal, netrambitat, ci doar acceptat in tacere.
 Intr-o lume numai a lui.
M-am apropiat de el si i-am intins o bancnota.
A acceptat-o cu un gest firesc:
 – Multumim!
Ce?
Cum adica?
 In fata mea se afla o singura persoana. Nu doua!
Putin intrigat, am plecat totusi la treburile mele.

Hazardul are un rol foarte important in profesia mea.
In noaptea aceea am avut parte de un castig mult mai substantial.

Ziua urmatoare l-am zarit iar pe mosnegut.
Era tot acolo, tot in aceeasi pozitie.
Mi-a dat impresia ca nici nu se miscase din acel loc.
Brusc mi-a venit in minte un rationament mai … contabil!
Daca aseara am castigat cam de vreo zece ori mai mult decat valoarea acelei bancnote daruite batranului, atunci s-ar putea ca … hmm, omul asta incepea sa ma intereseze!
Ajuns langa el, de data asta i-am dat o bancnota consistenta.
 – Multumim!
 – Stim, cunoastem!

 Minune!
 Chestia asta chiar functioneaza!
In scurt timp aveam de zece ori valoarea ”investitiei”!

Si acum imi amintesc privirile nedumerite ale familiei in momentul in care am demarat in tromba, cu toate lichiditatile din sifonier in torpedoul masinii – facandu-i p-ai mei sa se gandeasca la un Craciun vegetarian!

Pe mosulet insa nu l-am mai gasit!
S-o fi prins de ingineria financiara ce-o pregatisem?
Nu stiu!
Cert e ca ..
 … din acea seara de Decembrie am inceput sa-mi pun intrebari!

Prestatorul!

Un ins destul de dubios incearca portiera pe care am uitat-o blocata.

Cu acea atitudine de stapan – care-mi este destul de familiara – cauta sa ma impresioneze pe un ton ridicat:

– Deschide ba, ce faci?

Din directia lui, prin geamul intredeschis al portierei mi-ajunge in nari un miros acru-intepator.

Pret de o secunda ii fac o scurta evaluare – un smecher de doi lei care cauta sa se impuna. Probabil i-a reusit vreo ”combinatie” lucru care-l face sa se simta bazat.

Ma cuprinde o stare de greata:

”Nu te iau pentru ca esti arogant, mirosi ca un sconcs si-ti simt starea de nervozitate. Chiar n-am chef sa fiu paratraznetul damfurilor tale.

Nu te iau pentru ca efectiv m-am saturat organic de indivizi ca tine si nicio lege din lume nu ma poate forta sa inghit ceea ce-mi provoaca voma “  – ii raspund in gand!

Iar cu voce tare:

– Sigur frate, urca! Unde vrei sa te duc?