Ganduri subterane!

Ma duc la banca sa-mi recuperez niste ochelari de soare pe care-i uitasem cu ceva timp in urma pe biroul unei operatoare.
Sigur au fost acolo, doar ca acum nu mai sunt – daca as putea sa vin peste doua-trei zile..poate apar.. Desigur m-a recunoscut – sa stau fara grija, vor apare si ochelarii..

Hm  ”m-a recunoscut”
De fapt sunt constient ca am un anume fel de a fi, care ma amprenteaza in memoria multora.
Chiar mi-amintesc cum in urma c-o saptamana am fost strigat pe nume – un fost coleg din clasa a patra ma recunoscuse dupa ani buni.
A urmat o scurta discutie pe finalul caruia s-a simtit dator sa faca o remarca:
– Dom’le dar nu te-ai schimbat deloc..ba nu..acum parca esti mai inalt!!
Eram coplesit – in semn de multumire chiar vroiam sa-i recit ”catelus cu parul cret”  insa i-a venit tramvaiul.
Mai bine asa – nu mai stiam toata poezia!

Intru in criza de timp, alerg sa iau metroul.
Ma napustesc la caserie cu o bancnota de cinci lei.
Pe fondul zgomotos al vagoanelor ce opresc in statie, primesc cartela si restul – mai putin o moneda de cincizeci de bani care e cautata andante.. ma rog, salariu mic ..
Repede pe scari in jos – conductorul ma vede cum alerg disperat dar apucase s-anunte   ”atentie se-nchid usile”
Asta e – nobless oblige!
Daca cu mana ce-o indrepta spre buton, pret de-o secunda si-ar fi acoperit un cascat ..n-as mai fi scris textul asta!
Insa ghinion – conductorul era bine odihnit, prin chestia asta bulversandu-mi mie cateva minute din viata!

Hm, si cand ma gandesc ca prin orice fel de interactiune ne influentam reciproc viata – uneori ne determinam chiar destinul fara sa ne dam seama de asta..
Spre exemplu conductorul ala cu sange albastru care n-a facut compromis la o clipa, datorita vampirismului meu energetic transmis printr-un f.., mai mult ca sigur a cascat in urmatoarea statie, in felu acesta intarziand cu o secunda inchiderea usilor – fapt care i-a dat ragaz unui seaman sa se razgandeasca asupra unei decizii proaste ejectandu-se imediat din metrou, schimband astfel cursul unor evenimente care la randul lor ..gata, stop!

In fine – ”ma urc” in urmatoarea garnitura simultan cu alte sapte persoane.
In secunda doi sunt singurul ramas in picioare – nu ca n-ar mai fi scaune libere.
Cercetez fugitiv figurile statatorilor – toate’s ganditoare.
Acum inteleg de ce, fiecare si-a ocupat instant cat-un loc.
Eu am ramas in picioare tocmai ca sa verific teoria.. si titlul blogului meu ce face trimitere catre o gandire ..asezata! 🙂
Cat de clar se vad lucrurile de la inaltime.. hm, oare de ce-mi vine sa’njur?

Afara, soarele parca-mi interogheaza retina:
”unde iti sunt ochelarii, bai ganditorule?”

In metrou ! (3)

 – Atentie se inchid usile.
Stau pe scaun.
Vecinul din stanga isi deschide ziarul.
Mda, ma gandeam eu – aceleasi fete dezbracate pe fiecare pagina.
Arunc o privire in dreapta – un alt cotidian ce-si etaleaza marfa – chipuri plastifiate, sani, funduri, coapse.  Gleznele sunt insa mai putin focusate – adevaru-i ca putini stiu sa aprecieze o glezna perfecta !  
Ocupantii scaunelor din fata tot asa – devoreaza stiri proaspete despre silicoane, cocoseli conjugale, achizitii unicat,
Ti-e si jena sa-ti mai arunci ochii pe vreo publicatie !
Intr-un colt – exact langa ”atentie se deschid usile” zaresc un  ”Jules Verne”  in mana unui adolescent.
Hm, poate ca nu-i totul pierdut …
E  ”Insula cu elice”  din campania de culturalizare initiata … de presa !  O carte care odinioara mi-a incantat si mie imaginatia.
 – Atentie se deschid usile !
Chiar in dreptul devoratorului de literatura, se insinueaza trei liceeni veseli – poate un pic prea veseli.
Discutii, glume, mistouri …
Unul dintre ei observand titlul cartii, exclama :
 – Baaaa, mi-am amintit de bancul ala cu Fat-Frumos !
 – Zi-l ba !
 – Cica isi cumpara Fat-Frumos niste chiloti cu elice – asta era trendul – dupa care se duce la Ileana Cosanzeana ce locuia la etajul noua printr-un bloc din Berceni.
Zmeul nefiind acasa, el incepe sa se dea mare in fata ei :
 ”iti place ce chiloti cu elice mi-am tras ?”
dupa care incepe sa zboare-n niste demonstratii ad-hoc prin jurul lustrei :
 ”vjiiiii, vuuuuum, siiiiiuuu …”
”Oh, Fat-Frumos – amantul meu preferat, ce gusturi rafinate ai …”
Insa distractia se opreste exact cand trebuia sa-nceapa – in sonerie s-aude primul buzdugan :
”Vai Fat-Frumos, asta-i Zmeul. Imbraca-te numaidecat si tai-o, decoleaza – nu stiu, doar dispari !”
La al doilea buzdugan in sonerie Fat-Frumos se arunca pe fereastra …
Cu al treilea apare si Zmeul :
”Miroase a Fat-Frumos p-aici”
”Ti se pare draga – cine poate fi mai frumos decat tine ?”
Multumit de raspuns Zmeul se tranteste pe canapea.
Apoi privirea-i este atrasa de unul din bratele lustrei :
”O-la-la … ti-ai cumparat chiloti cu elice ?!”
                               *
 Juma’ de vagon izbucneste intr-un hohot de ras.
Se rade descatusat – intr-un fel de relationare  !
Publicatiile deocheate sunt toate impaturite – nu mai au haz, viata bate decolteul …
JulVernu’  insa … a ramas un deget infipt  in el !

Poezia lui Maslow!

”S.C. angajeaza poeti!  Salariu+bonuri de masa..”

Unii s-au nascut poeti!
Altii s-au nascut smecheri!

De regula poetul nu prea agreaza subtilitatile smecheriei
La fel cum nici smecherul nu rezoneaza cu perceptia poetului
Sunt total diferiti!
Dar …
Dar datorita faptului ca artistul trebuie sa mai si manance, se-ntampla ca uneori drumurile lor sa se intersecteze!

– Bine-ai venit serenisime, te pot ajuta cu ceva? – isi freca bucuros mainile smecherul, intr-o incununare a ratiunii de a exista!
– Doar cat sa-mi potolesc putin foamea si setea, raspunse candid poetul!
Apoi adauga cu o oarecare lehamite:
– Care-i pretul?
O intrebare simpla si pertinenta, care insa declansa in capul smecherului, fel si fel de scenarii paienjenoase prin care-l cuantifica pe artist in anumite valori contabile:
– Pentru fiecare dumicat ce-l vei inghiti de la mine, va trebui sa-mi prestezi de zece ori valoarea lui! Asta-i regula. Nu ma-ntreba de ce – chiar de ti-as raspunde, asta n-ar schimba cu nimic lucrurile! Eu doar hranesc artistii! Daca nu-ti convine, esti liber sa nu accepti!
– Hm, auzi, liber sa nu accepti – cu mine vorbesti jupane, sau cu stomacul meu?
– Cu tine … via stomac! Am tot respectul pentru existenta ta, dar stii, trebuie sa traiesc si eu cumva!
Apoi amintindu-si de vremea cand fusese si el ”filozof” intr-o situatie asemanatoare – inainte ca forta imprejurarilor sa-l faca mai pragmatic – continua:
– Da, ce-i drept burta goala nu prea te face liber!
Poetul tresari – mai auzise vorbele astea!
Cum de … adica maimuta asta e in stare sa gandeasca asa?
Inseamna ca stie!
E constient de ceea ce face!
Si-atunci nu mai e maimuta!
E un profitor lucid!
In ochii lui nu mai avea nici o scuza!
Isi blestema inc-o data soarta – a cata oara?
– Fie precum spui, se resemna el intr-o provizorie acceptare!
Cel putin asa credea el – ca-i doar provizorie!
Privirea-i deveni opaca.
”D-aici inainte sunt doar un simplu truditor pentru dumicati” se autosugestiona el!
”La naiba cu toate prostiile, vreau sa supravietuiesc doar”

”Hranitorul de artisti” isi dadu seama de schimbarea atitudinii si nu se sfii sa remarce:
– Pana si leii se-mblanzesc cu mancare!
Asta era prea de tot!
Nu fusese niciodata vreun leu dar … acuma era!
Printr-un chitai … pardon – printr-un raget indignat isi revarsa furia dintr-o latura a personalitatii, pe care nu si-o constientizase pana acum:
– Cum iti permiti tu, bai profitorule, sa-mi …
Se opri brusc!
Printr-un feeling anume isi dadu seama ca ceva nu se potriveste situatiei date!
Acum daca tot era un leu .. ce mai cauta el acolo?
Intr-un 180 de grade parasi brusc incaperea!
Simtea ca facuse ceea ce trebuia, se simtea bine, se simtea liber .. dar ..cam ce face d’obicei un leu? – se-ntreba el nedumerit, in timp ce pasii sovaielnici il purtau spre … gradina zoologica

Munca!

Prin munca se intelege efortul facut pentru a ajunge la un rezultat necesar.
De regula munca nu este perceputa ca fiind un lucru placut ci doar ceva trebuincios pentru atingerea unui scop (de intrebat pe cei din metroul de 5 dimineata!).
Dar cand acest efort e constientizat ca placut atunci i se spune mod de viata.

Concluzie: munca e pentru cei ce nu iubesc munca!

Europeanu’!

” … azi e o zi minunata. O sa am succes in tot ceea ce voi intreprinde. Absolut nimic nu-mi va perturba buna dispozitie. Viata e frumoasa”

 

  Cu aceste cuvinte ce de la un timp mi le tot repet in gand, am ajuns la banca sa-mi platesc chiria la o suma imprumutata cu ceva timp in urma.
Din start sunt surprins neplacut in momentul in care-mi dau seama ca trebuie sa stau la o coada de vreo juma de ora.
E o singura casiera !
Ei, asta e !

Imi reiau la repetat ”mantra” din gand :
”Azi e o zi minunata. O sa am succes in tot ceea ce voi intreprinde. Absolut nimic nu-mi va perturba buna dispozitie.”

Apare o blonda care cu un aer nevinovat se baga-n fata si intreaba casiera daca acolo se fac operatiuni si pentru firme.
 – Da, sigur ca da, ii raspunde casiera in timp ce-i preia rapid actele
 – Alooooo, dar si eu tot pentru firma sunt aici, se face auzita o cucoana din mijlocul cozii de fraie …. pardon, europeni !
 – Nu stiu, mie mi s-a spus – ca pentru firma nu se sta la coada, isi continua tanara blonda ”prosteala pe fata”   afisand cel mai nevinovat zambet !
Ma gandesc sa intervin si eu cumva, dar imi dau seama de inutilitatea gestului –  faptul s-a consumat.

 Ma cuplez din nou la mantra salvatoare :
”Azi e o zi minunata. O sa am succes in tot ceea ce voi intreprinde.”
  Cucoana cu  ”alooooo, si eu sunt aici tot pentru firma”  ajunge in sfarsit la ghiseu.
Face o retragere consistenta.
 Chiar foarte consistenta – cam un sfert de metru cub in bancnote de cate 5 lei !
 – N-aveti bani de valoare mai mare ? Mi-e si frica sa ies cu calupul asta din banca – incearca ”motorasul capitalismului”  sa sugereze o alternativa elvetiana !
 – Imi pare rau, bancnotele cu valoare mare s-au predat. Decat banii astia mai sunt !
Resemnare !
Cu teancul de bani in brate – sub privirile lucitoar …pardon, incurajatoare ale celorlalti – patroana ”alooooo … ”   paraseste sanctuarul (am zis bine sanctuar – acum e o liniste desavarsita, nimeni nu mai zice nici pas !) 

Imi reiau mantra:
”Azi e o zi minunata.” (hm, ghilimelele astea nu erau si-nainte?)

Ajung in sfarsit in fata.
 Mai domolesc si eu din criza asta economica, cu 200 lei – in timp ce un coleg de-al casierei, permuta in alta incapere, vreo cateva pachete in bancnote de 5oo lei !
*

… hm, cred c-a facut atingere :   http://www.mcgogoo.ro/esti-roman-esti-prost-te-tepuiesc-toti-pentru-ca-meriti.html