Povestea heringului calcat de locomotiva!

In largul oceanului.
Gasca de heringi se misca tacuta printre curentii marini.
Atentia fiecarui individ e permanent cuplata pe vecinul imediat – la randu-i reper altui aproape, evoluandu-se astfel intr-o sincronizare perfecta.
Totusi in ciuda faptului ca bancul inspira ideea de unitar, la o scara ultrasensibila orice peste isi are propria-i personalitate.
Unii chiar mai accentuata..

Ce-o fi fost in mintea unui hering mai rebel, atunci cand prin hardul lui de doua secunde i-a trecut ideea sa faca opinie separata?
Sa iasa din banc – asa pur si simplu!
Si cum o fi ajuns el la concluzia ca-i bine sa se adaposteasca exact intr-o plasa pescareasca – in timp ce confratii lui se indepartau rapid spre alte zone?
Mister..pret de doua secunde!
A fost foarte surprins atunci cand un pescar l-a aruncat cu nepasare intr-o imensa vana… fara sa-i ceara indeplinirea a trei dorinte – asa cum auzise el prin diferite bancuri!
O vreme s-a zbatut aprig in capcana propriei neimpliniri – se simtea inselat de acel marinar fara vise!
In cele din urma s-a linistit – a realizat ca branhiile nu pot respira sarea ce-l inunda din toate partile…
Apoi n-a mai contat nimic.
Nici faptul ca era introdus intr-o conserva, nici ca ulterior a ajuns in sacosa unui amarat – care proaspat lovit la cap de destin, murmura intelept  ”to be or not to be”  intr-un final hotarandu-se pe varianta ce coincidea cu o cale ferata ..
Soarta ..o lumina alba apropiandu-se cu repeziciune, un semnal acustic ..un ocean plin cu sperante ..bancuri cu sperante ..

Tocitorii ..

Armata de tocitori plecase..

Incepuse procesul de restabilire a sensurilor ce fusesera ascunse printre sintagmele cliseizate.
Greu de tot – urechile isi pierdusera sensibilitatea.
S-a incercat demodularea cliseelor prin sustinere faptica, prin argumente betonate-n logica..

Lumea inca era bulversata.
Ici colo incepuse sa s-auda voci ce se chemau una pe alta:
– Veniti! E de ajuns numai sa luati aminte – cine are urechi.. sa vada!
La-nceput au auzit putini, apoi au vazut din ce in ce mai multi.
Fiecare incepu sa strige din ce in ce mai convins:
– Hei, oameni buni – s-au restabilit sensurile..

Au cazut mastile care oricum devenisera stravezii,
Oamenii respirau adevar..
Un galagios adevar ..al fiecaruia!

Nu se mai intelegea om cu om – numitorul comun al principiului era prea uzat.
S-au apucat sa-l restaureze niste pocaiti –
A fost greu dar in cele din urma au reusit.
Insa vacarmul a devenit si mai mare – principiul nu mai corespundea vremurilor!
Era nevoie de un altul.
S-au pus serios pe lucru.
Timpul trecea iar rezultatele se lasau asteptate – oamenii deveneau din ce in ce mai nervosi.
Galagia devenise insuportabila – se auzea pana departe..
Au auzit-o si tocitorii care s-au intors din drum, erijandu-se rapid in arhitecti circumstantiali – proiectand coloane de adevar.. orizontal!
Apoi au reluat ce stiau ei sa faca cel mai bine – sa toceasca – pana cand sensurile s-au pierdut iar printre intelesuri..