Reflectie bruta!

 

Om/
Generatii..
 ”cui prodest?”

  Final de ciclu: ”de profundis”
Moartea zambeste secvential:
 – Hai nu te mai preface ca nu stii cine sunt – ma cunosti chiar de cand te-ai nascut!
Hm, ce tupeu are doamna – c-o piatra n-ar indrazni sa-si masoare puterile.. 

Anunțuri

Povestea heringului calcat de locomotiva!

In largul oceanului.
Gasca de heringi se misca tacuta printre curentii marini.
Atentia fiecarui individ e permanent cuplata pe vecinul imediat – la randu-i reper altui aproape, evoluandu-se astfel intr-o sincronizare perfecta.
Totusi in ciuda faptului ca bancul inspira ideea de unitar, la o scara ultrasensibila orice peste isi are propria-i personalitate.
Unii chiar mai accentuata..

Ce-o fi fost in mintea unui hering mai rebel, atunci cand prin hardul lui de doua secunde i-a trecut ideea sa faca opinie separata?
Sa iasa din banc – asa pur si simplu!
Si cum o fi ajuns el la concluzia ca-i bine sa se adaposteasca exact intr-o plasa pescareasca – in timp ce confratii lui se indepartau rapid spre alte zone?
Mister..pret de doua secunde!
A fost foarte surprins atunci cand un pescar l-a aruncat cu nepasare intr-o imensa vana… fara sa-i ceara indeplinirea a trei dorinte – asa cum auzise el prin diferite bancuri!
O vreme s-a zbatut aprig in capcana propriei neimpliniri – se simtea inselat de acel marinar fara vise!
In cele din urma s-a linistit – a realizat ca branhiile nu pot respira sarea ce-l inunda din toate partile…
Apoi n-a mai contat nimic.
Nici faptul ca era introdus intr-o conserva, nici ca ulterior a ajuns in sacosa unui amarat – care proaspat lovit la cap de destin, murmura intelept  ”to be or not to be”  intr-un final hotarandu-se pe varianta ce coincidea cu o cale ferata ..
Soarta ..o lumina alba apropiandu-se cu repeziciune, un semnal acustic ..un ocean plin cu sperante ..bancuri cu sperante ..

Ganduri subterane!

Ma duc la banca sa-mi recuperez niste ochelari de soare pe care-i uitasem cu ceva timp in urma pe biroul unei operatoare.
Sigur au fost acolo, doar ca acum nu mai sunt – daca as putea sa vin peste doua-trei zile..poate apar.. Desigur m-a recunoscut – sa stau fara grija, vor apare si ochelarii..

Hm  ”m-a recunoscut”
De fapt sunt constient ca am un anume fel de a fi, care ma amprenteaza in memoria multora.
Chiar mi-amintesc cum in urma c-o saptamana am fost strigat pe nume – un fost coleg din clasa a patra ma recunoscuse dupa ani buni.
A urmat o scurta discutie pe finalul caruia s-a simtit dator sa faca o remarca:
– Dom’le dar nu te-ai schimbat deloc..ba nu..acum parca esti mai inalt!!
Eram coplesit – in semn de multumire chiar vroiam sa-i recit ”catelus cu parul cret”  insa i-a venit tramvaiul.
Mai bine asa – nu mai stiam toata poezia!

Intru in criza de timp, alerg sa iau metroul.
Ma napustesc la caserie cu o bancnota de cinci lei.
Pe fondul zgomotos al vagoanelor ce opresc in statie, primesc cartela si restul – mai putin o moneda de cincizeci de bani care e cautata andante.. ma rog, salariu mic ..
Repede pe scari in jos – conductorul ma vede cum alerg disperat dar apucase s-anunte   ”atentie se-nchid usile”
Asta e – nobless oblige!
Daca cu mana ce-o indrepta spre buton, pret de-o secunda si-ar fi acoperit un cascat ..n-as mai fi scris textul asta!
Insa ghinion – conductorul era bine odihnit, prin chestia asta bulversandu-mi mie cateva minute din viata!

Hm, si cand ma gandesc ca prin orice fel de interactiune ne influentam reciproc viata – uneori ne determinam chiar destinul fara sa ne dam seama de asta..
Spre exemplu conductorul ala cu sange albastru care n-a facut compromis la o clipa, datorita vampirismului meu energetic transmis printr-un f.., mai mult ca sigur a cascat in urmatoarea statie, in felu acesta intarziand cu o secunda inchiderea usilor – fapt care i-a dat ragaz unui seaman sa se razgandeasca asupra unei decizii proaste ejectandu-se imediat din metrou, schimband astfel cursul unor evenimente care la randul lor ..gata, stop!

In fine – ”ma urc” in urmatoarea garnitura simultan cu alte sapte persoane.
In secunda doi sunt singurul ramas in picioare – nu ca n-ar mai fi scaune libere.
Cercetez fugitiv figurile statatorilor – toate’s ganditoare.
Acum inteleg de ce, fiecare si-a ocupat instant cat-un loc.
Eu am ramas in picioare tocmai ca sa verific teoria.. si titlul blogului meu ce face trimitere catre o gandire ..asezata! 🙂
Cat de clar se vad lucrurile de la inaltime.. hm, oare de ce-mi vine sa’njur?

Afara, soarele parca-mi interogheaza retina:
”unde iti sunt ochelarii, bai ganditorule?”

Tocitorii ..

Armata de tocitori plecase..

Incepuse procesul de restabilire a sensurilor ce fusesera ascunse printre sintagmele cliseizate.
Greu de tot – urechile isi pierdusera sensibilitatea.
S-a incercat demodularea cliseelor prin sustinere faptica, prin argumente betonate-n logica..

Lumea inca era bulversata.
Ici colo incepuse sa s-auda voci ce se chemau una pe alta:
– Veniti! E de ajuns numai sa luati aminte – cine are urechi.. sa vada!
La-nceput au auzit putini, apoi au vazut din ce in ce mai multi.
Fiecare incepu sa strige din ce in ce mai convins:
– Hei, oameni buni – s-au restabilit sensurile..

Au cazut mastile care oricum devenisera stravezii,
Oamenii respirau adevar..
Un galagios adevar ..al fiecaruia!

Nu se mai intelegea om cu om – numitorul comun al principiului era prea uzat.
S-au apucat sa-l restaureze niste pocaiti –
A fost greu dar in cele din urma au reusit.
Insa vacarmul a devenit si mai mare – principiul nu mai corespundea vremurilor!
Era nevoie de un altul.
S-au pus serios pe lucru.
Timpul trecea iar rezultatele se lasau asteptate – oamenii deveneau din ce in ce mai nervosi.
Galagia devenise insuportabila – se auzea pana departe..
Au auzit-o si tocitorii care s-au intors din drum, erijandu-se rapid in arhitecti circumstantiali – proiectand coloane de adevar.. orizontal!
Apoi au reluat ce stiau ei sa faca cel mai bine – sa toceasca – pana cand sensurile s-au pierdut iar printre intelesuri..

Dring …

Se-ntampla uneori ca in viata unui om, lucruri aparent banale sa capete brusc semnificatii surprinzatoare.

Eram in baie.
In timp ce din boxele amplasate feng-shui imi luam doza de ”Tears for  Tibet” a lui Terry Oldfield, prin fereastra deschisa a intrat o ditamai musca.
La-nceput am crezut c-o sa plece pe unde a intrat.
Da’ de unde !
Ce-i drept ea vroia sa plece, insa … prin oglinda !
Astfel ca tot bazaia asa fara rost – probabil pentru ea nu era bazait ci zbor !
Plus c-avea un stil foarte enervant de a se ciocni cu oglinda :
Bzzzzz … poc … bzzzz … poc … bazzzz … alt poc …
In cele din urma am cules-o din lavoarul in care cazuse ametita !
Hm, tampita musca !

Si-atunci s-a intamplat …
In timp ce ma uitam in oglinda cu musca stransa-n pumn – la fel cum odinioara Arhimede si-a avut revelatia propriei legi (parca tot in baie !   🙂   ) tot asa si eu am constientizat niste ganduri venite dinspre fereastra, prin care dealfel i-am si dat drumul muscoiului ….

Multumesc mult celor cu care am relationat p-acest blog !
Voi lua o pauza.
Cu bine !