”Poietul”

 Cand spunem poezie spunem sensibilitate, nuantarea spiritului, si suntem de acord ca mai exista si altceva decat materie.
 Si totusi cum suna intr-un dulce grai moldav notiunea asta pe care a desavarsit-o un Eminescu, un Bacovia?

   ”Poiet’’ cu glas stins, suna a saracie a nesiguranta, a speranta firava, a constientizarii faptului ca nu poti fi inteles de catre cineva care poate are sorici pe creier!
 Cati artisti au trait si au murit in mizerie?
Nu esti sigur ca cel din fata ta, bine infipt in scaunul consacrarii, poate rezona cu tainele universului talmacite de tine.
Te interpeleaza plictisit in timp ce-ti rasfoieste manuscrisul:
 – Si zi mai baiete, ce esti tu ba?                                
Cu glas stins de emotie, de foame ii raspunzi:                 

      – Poiet!                                                                 
 Insul nu te aude, sau se face ca nu te aude (satulul nu-l crede pe flamand!) si-ti striga cu cea mai cristalina dictie pe care ti-o de siguranta, ca si maine va fi cel putin la fel de bine ca azi:
 – Bai baiete vorbeste mai tare, ce n-ai mancat azi?
Gata, sa dus dracului totul !
Fasolica ingurgitata cu trei ore mai-nainte, da semne de acomodare cu metabolismul! Poetul e pierdut!
Insira cu glas sufocat:
 – Stiti, eu am indraznit sa cred ..
 – Gata, gata am inteles! 
 Da! Time is money!
Altul nascut cu 100 de ani prea tarziu!
Cu aceeasi voce determinanta, dar acum ceva mai blanda il expediaza:
 – Lasa-ti numarul de telefon la secretara. Te sunam noi ..    

                                                                   
                 ”bate si ti se va deschide’’  .

……………………………………………………………………………………………………….

Cenaclu!

 Prin 2002-2003 era o dispecera care atunci cand se-ntampla sa cada pe tura de noapte initia un fel de sezatoare …pe statie!
  Tipa era foarte citita – multi ne intrebam ce-o cauta ea pe postul ala in care avea de-a face cu toti zurlii!
  Inchipuiti-va zeci de driveri in miez de noapte, ascultand-o si uneori chiar completand-o atunci cand venea vorba despre Eminescu, Nichita, Preda…
Chiar daca unii n-aveau cine stie ce cultura, comentau si ei acolo cu ce-si mai aminteau de prin scoala.
 Desigur ca mai erau si insi care dadeau cu mucii-n fasole, dar acest lucru chiar sporea farmecul interactivitatii intr-un plus de amuzament.
Era interesant de urmarit si reactia clientilor care initial credeau ca-i o piesa de teatru la radio!
Insa cum in mai toate cazurile, lucrurile bune nu dureaza …
 
 N-am sa-l uit niciodata pe unul, care proaspat intrat in bransa taximetristilor, si-a manifestat pe statie naduful pe statie:
 – Domnisoara, mi-ati dat comanda aia pe strada despre care ati spus ca are nume de muzician – sopen parca! Si n-o gasesc! m-am uitat si in ghid la litera S … dar nu e!

Publicitate

O seara de sambata

18:00
Asezata pe bordura unei vitrine de la Romarta, o batranica rezolva de zor niste ecuatii, pe caietul din poala.
Lumea care trece p-acolo ii mai scapa cat-o bancnota.
E adevarat, asta-i cam regie – dar ma amuza originalitatea cu care batrana converteste matematica in venituri !

 18:30
Niste chinezi tristi ies din cazinoul …

 19:00
Un atelaj tractat de un cal stationeaza pe Kogalniceanu.
Trec pe langa, indiferent.
Ca dealfel si ceilalti soferi.
Doar un grup de italieni fac de zor poze amuzandu-se copios !
Parca n-au mai vazut cai !

 19:15
Stationez vizavi de Universitate langa alte cateva zeci de masini galbene.
Ma uit la unii dintre colegi, ce-si agita privirile dupa posibili clienti !
Tot asa m-oi agita si eu ?

 19:40
In fine ma ocupa o pereche de varsta a doua, imbracata la patru ace.
De cum intra imi muta nasul din loc.
Cred ca li s-a spart sticluta cu parfum chiar in timpul utilizarii.
 – La Sala Palatului.
 – Buna seara, accentuez eu !
 – Buna seara, la Sala Palatului !
 – Am inteles !
Uitasem ca-n seara asta Jose Carreras e jupan prin sala aia!
Din radiocd-ul meu tocmai razbate aria lui Cavaradossi in timp ce doamna ii vorbeste cu pasiune domnului, despre etrierele masinii personale lasata in service !
 Final de cursa – 4,7 lei !

 20:20
Merg pe gol.
Efectiv n-am unde stationa !
Totul e ocupat.
Gasesc in cele din urma un locsor in fata la Primarie, langa alte cateva masini parcate aiurea.
Sant singurul taxi din zona, insa doar timp de 10 secunde !
In spatele meu a oprit un ”concurent” ce ocupa juma de strada laterala – asta nu pare sa-l deranjeze asa de tare, chiar daca-si ia injuraturi si claxoane la greu.
E d-ala cu tarif mai mic, asa ca eu degeaba mai stau acolo.
Plus ca-n nesimtirea lui e mult mai bine pozitionat.
Primul client l-ar alege in mod sigur pe el.
Nu stiu multi, dar chestiile astea cu pozitionarile optime fac parte din strategia zilnica a unui driver.
Deci e timpul s-o tai.
Tot pe gol.
 
 20:40
Ajung iar langa atelajul de pe Kogalniceanu. Vizitiu’ n-a aparut.
Un echipaj de politie il asteapta.
Calul pare ca n-are nici o legatura cu asta. 
Pacat ca n-am si eu un aparat de fotografiat – sa imortalizez un cal plictisit !

pink floyd

Trezire; incet incet, functiile cerebrale se cupleaza cu realitatea, reinstalandu-se memoria unui ieri, speranta unui maine. Intr-un flash asociativ zaresc atarnata pe scaun lesa grijilor de azi. La radio se aude o piesa din alte vremi  ”The Wall” amintindu-mi de clipul in care defilau cadentat niste unelte – tarnacoape cred – avand un mesaj avertisment ce n-a fost luat in seama atunci. Se anticipa viitorul in care traim azi – viitorul in care oamenii, in schimbul specializarii, robotizarii, si-au incarcerat  ”eu-l”  in ignoranta. Update pe basic instinct. La ce bun sa mai gandesti daca nu-ti foloseste la nimic? Neavand corespondenta vei fi izbit doar de ecouri viciate. ”Hei, teacher leave the kids alone” se aude din difuzor. Prea tarziu baiete. Elevii de-atunci deja conduc lumea. In fata oglinzii imaginea-mi reflectata n-are nici o legatura cu vreun tarnacop. Totusi trebuie sa ma armonizez cu sistemul. Incruntare. Mda, parca incep sa disting ceva amorf ce seamana a topor.Insa zidurile care incep sa se contureze odata cu forma, nu sunt ale mele …