Povestea heringului calcat de locomotiva!

In largul oceanului.
Gasca de heringi se misca tacuta printre curentii marini.
Atentia fiecarui individ e permanent cuplata pe vecinul imediat – la randu-i reper altui aproape, evoluandu-se astfel intr-o sincronizare perfecta.
Totusi in ciuda faptului ca bancul inspira ideea de unitar, la o scara ultrasensibila orice peste isi are propria-i personalitate.
Unii chiar mai accentuata..

Ce-o fi fost in mintea unui hering mai rebel, atunci cand prin hardul lui de doua secunde i-a trecut ideea sa faca opinie separata?
Sa iasa din banc – asa pur si simplu!
Si cum o fi ajuns el la concluzia ca-i bine sa se adaposteasca exact intr-o plasa pescareasca – in timp ce confratii lui se indepartau rapid spre alte zone?
Mister..pret de doua secunde!
A fost foarte surprins atunci cand un pescar l-a aruncat cu nepasare intr-o imensa vana… fara sa-i ceara indeplinirea a trei dorinte – asa cum auzise el prin diferite bancuri!
O vreme s-a zbatut aprig in capcana propriei neimpliniri – se simtea inselat de acel marinar fara vise!
In cele din urma s-a linistit – a realizat ca branhiile nu pot respira sarea ce-l inunda din toate partile…
Apoi n-a mai contat nimic.
Nici faptul ca era introdus intr-o conserva, nici ca ulterior a ajuns in sacosa unui amarat – care proaspat lovit la cap de destin, murmura intelept  ”to be or not to be”  intr-un final hotarandu-se pe varianta ce coincidea cu o cale ferata ..
Soarta ..o lumina alba apropiandu-se cu repeziciune, un semnal acustic ..un ocean plin cu sperante ..bancuri cu sperante ..

Reclame

Am vrut …

M-am nascut avand in sine
vidul cunoasterii!

M-am botezat intr-o lumina –
alba, pura
Si-acum bajbai aiurea
printre vitralii.

Am cautat sa-mi dumiresc
”liberul arbitru”
Insa n-am gasit cheia altarului.

Am fortat poarta
dinapoia careia era destinul –
dar m-au alungat
paznicii lui Kafka.

Am vrut sa fiu inafara turmei,
renegandu-i spiritul.
Dar n-am stiut cum se foloseste
sextantul

Am dorit sa nu fiu
doar o cifra
dintr-o statistica –
ci macar un  ”?” acolo …
cautand sa-mi inteleg
”de ce-ul”
Dar m-am suficientizat in
”de ce nu?”

Apoi am incercat sa fiu
un acord previzibil –
dar am fost pocnit
de insasi legea firii.

Am vrut sa aflu –
sa stiu totul!
In vis mi-au aparut razand..
filozofii

In zadar m-am ostenit sa’nteleg lumea
facandu-i complice cu ochiul
lui Dumnezeu.
El nu face partasie cu nebunii!

Patima:

   e gandul langa care adormi, si sub care te trezesti

   e ceata in care te-ai ratacit fara sa-ti dai seama
   e flacara din priviri ce-ti intuneca orizontul

   e valul de pe coama caruia-i vezi doar spuma
   e batul de chibrit arzand in marea vesniciei

   e marele gambler jucandu-se cu zarurile mintii tale

   e masura limitata la care te masori
   e catarul deghizat in om – pe care-l zaresti in oglinda

Stand-by la poarta destinului !

 un pasaj dintr-o carte uitata !   (L.E.  cred ca-i vorba de Procesul lui Kafka)

  ”La poarta Destinului dinaintea careia sta un paznic, vine un om simplu, care insa este oprit sa intre IN ACEL MOMENT.
Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri, dar toate parlamentarile nu-i folosesc la nimic.
Iar cand viata omului e aproape de sfarsit, intr-un ultim moment de luciditate il aude ca prin vis (!) pe paznic vorbindu-i :
  – Nimeni in afara de tine n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine. Acum o incui si plec ! ”
               *

Hm, iata cum acest sadism indeamna la reflectie …

De spiritus!

 

(culeasa)

 
  Dupa  ce studiase tomuri de informatii, dupa ce cochetase indelung cu stiinta autocunoasterii – prin diferite practici de meditatie ajunsese in sfarsit sa-si auda in clar acea ”voce interioara” cu care incepuse sa poarte diferite discutii – adevarate seminarii chiar – in urma carora activitatile lui zilnice se mulasera pe un fel de ”intelepciune aplicata” mai speciala !

  Intr-o dimineata, initiatul in cauza, si-a auzit ”vocea interioara” ca-i spune :
 –  A sosit timpul sa-ti schimbi radical viata. Vinde tot ce ai – casa, masina, actiuni – si transforma totul in cash !
  Fara nici o ezitare omul procedeaza intocmai – vinde tot si ingramadeste banii intr-un geamantan !
 –  Acum hai la Cazino, urmeaza ”vocea interioara” !
Ajuns in interiorul locatiei cu pricina, omului i se sugereaza in continuare, sa se aseze in fata unei rulete.
  Cuvintele ”vocii interioare” parca au o rezonanta de cristal atunci cand spune :
 – Pariaza tot continutul geamantanului – pe verde !
Omul increzator intr-un  ”mai bine – absolut”  pariaza fara sa clipeasca, si … iese rosu !
 Naucit, initiatul ingaima :
 – Pai … am pierdut ! Am pierdut tot !
 – Hmm, mda ..scuze – am gresit!

Cersetori atipici

Mi-a placut un articol de pe   http://gabenro.wordpress.com/  din care sub titlul ”Ogilvy – sunt orb” redau un fragment : ”Cred ca ati auzit cu totii de Ogilvy (…) So, se zice ca pe un pod statea un cersetor cu un carton pe care scria ”Sunt orb. Va rog ajutati-ma”  Deci apare al meu (Ogilvy) ia cartonul omului si scrie pe el. E primavara, deasupra textului cu ”sunt orb. Ajutati-ma.” Si dupa aceea toata lumea a început sa îi dea omului bani.” ………………………………………………………………………………………….. Mi-am permis ca la postarea colegului de blogosfera sa comentez si eu : Notiunea de  ”primavara”  induce starea de fresh, de schimbare, toate astea in contrast cu neputinta orbului de a se bucura la randu-i in mod asemanator cu ceilalti semeni – deci sentimentul de compasiune era inevitabil ! Ogilvy a urcat pe un alt registru raportarea emotionala, si implicit a extins-o ! (aici sunt mici schimbari ale frazarii din comment, dar ideea e aceiasi) *** Exista o mare varietate de moduri in care se cerserste, la baza fiind vorba de arta de a starni compasiunea. (hm,  arta !) Cu cat mai abil se induce ideea ca persoana in cauza nu-i deloc vinovata de postura in care se afla, cu atat mai mari sunt sansele de reusita ! *** Mi-aduc aminte cum imediat dupa ’89 prin metrou isi facuse aparitia o ”profesionista” ce avea un discurs neobisnuit cu care gadila orgoliului conjuctural al maselor : – Popor luminat la dumneavoastra, ce-a reusit sa scape de tiran… (vorbea la persoana a doua, adica se delimita de curajul si inteligenta celor vizati punandu-se in postura de umil observator pe care soarta l-a pus intr-o situatie ingrata – prin asta menajand totodata si susceptibilitatile marunte ce n-ar fi fost de acord cu folosirea oalei comune, adica a pluralului de la persoana intai) – Fie ca d-aici inainte prosperitatea sa salasuiasca in casele voastre …. Aceste cuvinte ”d-aici inainte, prosperitate” aveau darul de a sugera viitorul despartit irevocabil de trecut, viitorul in care targetul profesionistei deja vizualiza covrigii din cozile cateilor – deci la naiba cu trecutul, cu prezentul, cu cateva bancnote … Probabil ca nici nu stia carte, dar la modul ”sociologic” in care gandea, cred c-ar fi dat clasa si-n ziua de azi multor absolventi ai facultatilor de profil, cu denumiri socio-bombastice ! ***

Investitorul!

… din acea seara de Decembrie am inceput sa-mi pun intrebari.

.
  Era un mosulet amarat, bine infofolit in s.h.-uri murdare, ce statea pe marginea trotuarului de langa o shaormerie.
Nu avea o atitudine de cersetor, de luptator cu nepasarea si egoismul unora.
 Avea mai degraba aerul unuia impacat cu destinul, un destin personal, netrambitat, ci doar acceptat in tacere.
 Intr-o lume numai a lui.
M-am apropiat de el si i-am intins o bancnota.
A acceptat-o cu un gest firesc:
 – Multumim!
Ce?
Cum adica?
 In fata mea se afla o singura persoana. Nu doua!
Putin intrigat, am plecat totusi la treburile mele.

Hazardul are un rol foarte important in profesia mea.
In noaptea aceea am avut parte de un castig mult mai substantial.

Ziua urmatoare l-am zarit iar pe mosnegut.
Era tot acolo, tot in aceeasi pozitie.
Mi-a dat impresia ca nici nu se miscase din acel loc.
Brusc mi-a venit in minte un rationament mai … contabil!
Daca aseara am castigat cam de vreo zece ori mai mult decat valoarea acelei bancnote daruite batranului, atunci s-ar putea ca … hmm, omul asta incepea sa ma intereseze!
Ajuns langa el, de data asta i-am dat o bancnota consistenta. 
 – Multumim!
 – Stim, cunoastem!

 Minune!
 Chestia asta chiar functioneaza!
In scurt timp aveam de zece ori valoarea ”investitiei”!

Si acum imi amintesc privirile nedumerite ale familiei in momentul in care am demarat in tromba, cu toate lichiditatile din sifonier in torpedoul masinii – facandu-i p-ai mei sa se gandeasca la un Craciun vegetarian!

Pe mosulet insa nu l-am mai gasit!
S-o fi prins de ingineria financiara ce-o pregatisem?
Nu stiu!
Cert e ca ..
 … din acea seara de Decembrie am inceput sa-mi pun intrebari!