Era acolo de ceva timp – un fel de strajer al parcului, razboindu-se cu vantul ce voia sa i s-arate supunere.
Recent, langa el se construise o cladire inalta prin care mai ”tragea cu ochiul” la ce se intampla in spatele ferestrelor – oricum, prea multe optiuni nu avea.
Atentia-i fu atrasa de o incapere mare de la etajul doi, in care un petent depusese un dosar pe biroul unui raspunzator.
Ce-o fi fost intre copertile alea – nu stia ca era prea mare distanta.
Si daca ar fi fost mai aproape ar fi trebuit sa stie sa citeasca.
Si chiar dac-ar fi stiut asta, ar mai fi trebuit sa si inteleaga ce citeste. Si daca ar fi inteles, la ce i-ar fi folosit?
Asa ca se multumi sa observe cum petentul dadea cu explicatu’, agitandu-se cat mai convingator.
Doar ca cel din spatele biroului il tintuia cu privirea… pe el, copacul!
”Cat interes pentru mine” isi sopti el, falfaindu-si una din ramurile de pe la mijloc.
Apoi vazu ca si ”convigatorul” incepuse sa i se adreseze … via contemplativul din spatele biroului!
De data asta chiar se simti flatat …
Cauta sa-si aminteasca ce fel de copac e, dar gandurile-i fura intrerupte de niste soapte venite de jos –
Era o tanara exaltata – probabil apartinatoare vreunei miscari eco ceva – care-i descanta de zor imbratisandu-l platonic.
Un feeling misterios incepu sa-i urce prin capilarele-i tensionate..
Ouch, yeah – deci asta-i ”curentul new age”
Ar fi vrut sa-i daruiasca ceva in semn de iubire impartasita …
Dadu drumul la cateva frunze galbene
”Ce-ar fi sa-i arunc si-o cireasa?” se gandi el.
Ops, pai asta inseamna c-a aflat in sfarsit ce fel de copac e …
Insa discutiile tot mai aprinse de la etajul doi, il deconecta rapid de la ”existentiale”
Acum erau acolo vreo douazeci de insi ce se exprimau simultan si care discutand intre ei.. se adresau lui.
Onorat!
Dupa un timp simti ceva cald la baza trunchiului.
Semnatura ii era familiara, nu insa si potaia.
”Ma rog, e alta dar aceiasi” aserta el in scurt.
”Ce-ar fi sa-i arunc o ghinda in cap?”
Ops – acum s-ar putea sa-si dea seama ce-i cu el …
Afla raspunsul.. doar ca-l uita instant.
Degeaba se chinui sa si-l aduca aminte.
”Asta-i Alzheimer toata ziua” cugeta el intunecat
”Si toata noaptea ce e?” se auzi de sus, dinspre niste ramurelele ce se leganau vesele in bataia vantului.
”Cata obraznicie” gandi copacul
Simti un miros de dude – ops, oare asta sa fie?
Dori sa verifice – isi imobiliza coronamentul, lasand sa se lupte cu vantul doar ramurile tinere din varf – nu le strica putina penitenta pentru obraznicia de dinainte!
Apoi isi interioriza intrebarea in cele vreo cateva zeci de inele.
Asculta atent.
Mda, niciun respuns.
Si chiar dac-ar fi aflat, la ce bun?
Ar fi uitat imediat!
Insa culmea e ca ..niciodata nu-si uita intrebarea!
Ganditor de Hamangia 