Parea un om normal!
Avea o teorie originala pe care si-o prezenta intr-un mod captivant.
La-nceputul discutiei am remarcat la el un anumit aer cu care parca ar fi spus ”ce stii tu bai, taximetristule?”
Probabil i-oi fi transmis si eu un telepatic ”pune-ma la-ncercare nene” pentru ca ulterior a inceput sa se preteze mai pe la nivelul meu!
Deci omul asta avea o mare frustare.
Detinea o reteta a succesului pe care insa n-o putea folosi!
El a observat ca:
Toti norocosii au un potential nativ de intruziune a gandirii pozitive, pana-n ultima celula a encefalului – presurizandu-l astfel sistematic (pe encefal desigur) cu ganduri roz.
Ca uneori, datorita unor intense trairi de moment – aceste ganduri erup spre ceva nedefinit dar bine structurat in toate religiile.
Emotii proiectate-n spatiu – un amalgam energetic, disipat la nivel cuantic in arealul subiectului intr-un fel de ionizare benefica proximelor interactiuni cu mecanica mediul inconjurator.
…………………………………
Deci tipul asta, in mare parte intrunea conditiile profilului de om norocos.
Dar avea o problema.
Ca d-aia era frustrat …
Nu-si putea provoca o emotie suficient de puternica, prin care sa-si lanseze presurizatele dorinte in eter!
Degeaba mi-am pus ostentativ centura de siguranta, privind acul vitezometrului ce se ridica la 120km/h – in acelasi timp invitandu-l sa-si aleaga un stalp de pe marginea soselei!
Imi surade trist …
Le-a incercat pe toate!
El da, dar eu …
Ganditor de Hamangia 