Hai-hui ..

Primavara stationeaza la semafor.
Claxoane cu ”oda bucuriei”
Diapazoane promovate-n ”si”

Raiul e luat in franciza
Ingerii se-ntrec in loopinguri.

Ghioceii stranuta zapada
Omizile viseaza.
”Ham ham” zise un caine, flamand de uitare..

…………………………………………….

Un simbol alb lanseaza-un noroc murdar p-un ghinionist curat.
– La vita e bella, ii striga la ureche un trecator mucalit si distrat totodata …neatent la o garnitura de fonta – ce-apuca sa-i mai intoarca din ecouri:
– E bella.. ‘ella … la la la … … pa!!!

Barci fitoase prin udatura timpului.
Gondolieri ragusiti de viata:
”o sole mio”
Soarele zambeste … inc-o furtuna geo-magnetica!
Pe chelia unui pensionar doua radiatii pariaza:
– P-un foton cu branza, ca maine ninge iara?

Ganduri subterane!

Ma duc la banca sa-mi recuperez niste ochelari de soare pe care-i uitasem cu ceva timp in urma pe biroul unei operatoare.
Sigur au fost acolo, doar ca acum nu mai sunt – daca as putea sa vin peste doua-trei zile..poate apar.. Desigur m-a recunoscut – sa stau fara grija, vor apare si ochelarii..

Hm  ”m-a recunoscut”
De fapt sunt constient ca am un anume fel de a fi, care ma amprenteaza in memoria multora.
Chiar mi-amintesc cum in urma c-o saptamana am fost strigat pe nume – un fost coleg din clasa a patra ma recunoscuse dupa ani buni.
A urmat o scurta discutie pe finalul caruia s-a simtit dator sa faca o remarca:
– Dom’le dar nu te-ai schimbat deloc..ba nu..acum parca esti mai inalt!!
Eram coplesit – in semn de multumire chiar vroiam sa-i recit ”catelus cu parul cret”  insa i-a venit tramvaiul.
Mai bine asa – nu mai stiam toata poezia!

Intru in criza de timp, alerg sa iau metroul.
Ma napustesc la caserie cu o bancnota de cinci lei.
Pe fondul zgomotos al vagoanelor ce opresc in statie, primesc cartela si restul – mai putin o moneda de cincizeci de bani care e cautata andante.. ma rog, salariu mic ..
Repede pe scari in jos – conductorul ma vede cum alerg disperat dar apucase s-anunte   ”atentie se-nchid usile”
Asta e – nobless oblige!
Daca cu mana ce-o indrepta spre buton, pret de-o secunda si-ar fi acoperit un cascat ..n-as mai fi scris textul asta!
Insa ghinion – conductorul era bine odihnit, prin chestia asta bulversandu-mi mie cateva minute din viata!

Hm, si cand ma gandesc ca prin orice fel de interactiune ne influentam reciproc viata – uneori ne determinam chiar destinul fara sa ne dam seama de asta..
Spre exemplu conductorul ala cu sange albastru care n-a facut compromis la o clipa, datorita vampirismului meu energetic transmis printr-un f.., mai mult ca sigur a cascat in urmatoarea statie, in felu acesta intarziand cu o secunda inchiderea usilor – fapt care i-a dat ragaz unui seaman sa se razgandeasca asupra unei decizii proaste ejectandu-se imediat din metrou, schimband astfel cursul unor evenimente care la randul lor ..gata, stop!

In fine – ”ma urc” in urmatoarea garnitura simultan cu alte sapte persoane.
In secunda doi sunt singurul ramas in picioare – nu ca n-ar mai fi scaune libere.
Cercetez fugitiv figurile statatorilor – toate’s ganditoare.
Acum inteleg de ce, fiecare si-a ocupat instant cat-un loc.
Eu am ramas in picioare tocmai ca sa verific teoria.. si titlul blogului meu ce face trimitere catre o gandire ..asezata! 🙂
Cat de clar se vad lucrurile de la inaltime.. hm, oare de ce-mi vine sa’njur?

Afara, soarele parca-mi interogheaza retina:
”unde iti sunt ochelarii, bai ganditorule?”

Artistu’

Ieri a fost un apus de soare pe cinste !
Am oprit masina si am intrat in piele de spectator, admirand ”desantarea” cromatica a apusului – ce cred ca mi se adresa doar mie.
Spun asta pentru ca toti ceilalti trecatori aveau treburi mult mai importante !
Asa ca … traieste clipa baiete!
Din boxe se aude muzica lui Llewellyn ce completeaza minunat momentul!
Sunet si culoare – un spectacol gratis savurat pe indelete …
Simt lumina cum imi strapunge pleoapele intredeschise – parca si aerul e mai proaspat ..
– Liber?
Tresar!
In primul moment disting doar o silueta ce se insinueaza pe scaun, fara sa-mi astepte confirmarea – dar trec totul pe seama unei familiaritati clientelare cu care sunt obisnuit! Intuiesc ca-i un tip calm, relaxat, cult …
Ma rog, scaunul e liber – de ce nu?
De ce sa fiu un spectator egoist?
Merge si o empatizare pe purpuriul de final al asfintitului!
Ii aprob intrarea, facandu-i complice cu ochiul – asa ca de la artist la artist!
– Drumul Taberei va rog, ma izbeste el cu parul!
Sunt naucit – asta mi-a confundat loja cu un taxi!!!
Arunc iar o privire spre locul unde soarele deja a apus – sfarsitul actului intai. Mai e si maine o zi.
Un zambet de plastic adresat intrusului, apoi pornesc aparatul de taxat ..