Hai-hui ..

Primavara stationeaza la semafor.
Claxoane cu ”oda bucuriei”
Diapazoane promovate-n ”si”

Raiul e luat in franciza
Ingerii se-ntrec in loopinguri.

Ghioceii stranuta zapada
Omizile viseaza.
”Ham ham” zise un caine, flamand de uitare..

…………………………………………….

Un simbol alb lanseaza-un noroc murdar p-un ghinionist curat.
– La vita e bella, ii striga la ureche un trecator mucalit si distrat totodata …neatent la o garnitura de fonta – ce-apuca sa-i mai intoarca din ecouri:
– E bella.. ‘ella … la la la … … pa!!!

Barci fitoase prin udatura timpului.
Gondolieri ragusiti de viata:
”o sole mio”
Soarele zambeste … inc-o furtuna geo-magnetica!
Pe chelia unui pensionar doua radiatii pariaza:
– P-un foton cu branza, ca maine ninge iara?

Moderatorii

De la un timp sunt fascinat de moderatorii tv

Ati incercat vreodata sa urmariti si dintr-un punct de vedere mai tehnic munca acestor oameni?
Nu-mi propun aici sa analizez directiile colorate sub care evolueaza (hm!) posturile de televiziune – implicit personalul colaborator -ci doar caut a infatisa si din alta perspectiva ceea ce vedem cu totii seara de seara
Consider ca-i mare lucru in a fi capabil sa cuprinzi toate variabilele tipologiilor invitate in formatul unei emisiuni:
– de la mediocrul ce mimeaza priviri inteligente, pana la ”baiatul destept” ce-si asteapta portia de mingii ridicate la fileu.
– de la ”exploratorul de campii” pana la agramatul ce prin ”taceri strategice” vrea sa-si ascunda limitarea-i domestica.
– de la yesman-ul oportunist, pana la ”impresionistul” ce-si calibreaza argumentele pe sonoritatea vocii – punand accente grave pe cuvinte goale.

Deci tot acest amalgam de personalitati necesita si-o oarecare ordine intr-ale exprimarii.
Nu-i usor ca in cadrul unui subiect dat, sa impletesti pleiadele de idei ce se succed intr-un studio – sa determini linia discursurilor spre un numitor cat mai inteligibil clipitorilor din fata ecranelor.
Multi isi inchipuie ca-i ceva simplu, insa lucrurile nu stau chiar asa.
Trebuie sa ai ceva scoala in psi ca sa …chiar, de multe ori ma-ntreb daca nu cumva acesti moderatori mai fac si ei cat-un studiu de caz la anumiti invitati.

Pentru mine a devenit un adevarat hobby ca in toiul unor controverse sa le anticipez interventiile prin care preiau idei, apoi le paseaza tertilor – transformate-n mingii cu efect sau ..castane incinse!
Aici e vorba de-o adevarata arta!

…………………………………………………………………………………

Mai trebuie sa stii cand si cum sa intrerupi interlocutorul.
Exista scurte momente in care vorbitorul trebuie sa mai si inspire – unui moderator antrenat acea clipa ii este suficienta pentru preluarea ideii pe care eventual o si amplifica printr-o mica concluzie – concluzie care la randu-i e susceptibila unei reinterpretari pe culoarul altui conviv ce-o preia ..uneori chiar cu capul!
Si astfel se obtine cursivitatea unei emisiuni reusite care … bineinteles publicitate!!

(…) (…) (…)
O campanie initiata de …

Asa, unde ramasesem?
Aha ..deci:
Dupa o pauza ce mai aeriseste din tensiunile acumulate, moderatorul initiaza concluziile .. ”insa nu inainte de un scurt moment publicitar”

Copacul!

Era acolo de ceva timp – un fel de strajer al parcului, razboindu-se cu vantul ce voia sa i s-arate supunere.
Recent, langa el se construise o cladire inalta prin care mai ”tragea cu ochiul” la ce se intampla in spatele ferestrelor – oricum, prea multe optiuni nu avea.

Atentia-i fu atrasa de o incapere mare de la etajul doi, in care un petent depusese un dosar pe biroul unui raspunzator.
Ce-o fi fost intre copertile alea – nu stia ca era prea mare distanta.
Si daca ar fi fost mai aproape ar fi trebuit sa stie sa citeasca.
Si chiar dac-ar fi stiut asta, ar mai fi trebuit sa si inteleaga ce citeste. Si daca ar fi inteles, la ce i-ar fi folosit?
Asa ca se multumi sa observe cum petentul dadea cu explicatu’, agitandu-se cat mai convingator.
Doar ca cel din spatele biroului il tintuia cu privirea… pe el, copacul!
”Cat interes pentru mine” isi sopti el, falfaindu-si una din ramurile de pe la mijloc.
Apoi vazu ca si ”convigatorul” incepuse sa i se adreseze … via contemplativul din spatele biroului!
De data asta chiar se simti flatat …

Cauta sa-si aminteasca ce fel de copac e, dar gandurile-i fura intrerupte de niste soapte venite de jos –
Era o tanara exaltata – probabil apartinatoare vreunei miscari eco ceva – care-i descanta de zor imbratisandu-l platonic.
Un feeling misterios incepu sa-i urce prin capilarele-i tensionate..
Ouch, yeah – deci asta-i ”curentul new age”
Ar fi vrut sa-i daruiasca ceva in semn de iubire impartasita …
Dadu drumul la cateva frunze galbene
”Ce-ar fi sa-i arunc si-o cireasa?” se gandi el.
Ops, pai asta inseamna c-a aflat in sfarsit ce fel de copac e …
Insa discutiile tot mai aprinse de la etajul doi, il deconecta rapid de la ”existentiale”
Acum erau acolo vreo douazeci de insi ce se exprimau simultan si care discutand intre ei.. se adresau lui.
Onorat!

Dupa un timp simti ceva cald la baza trunchiului.
Semnatura ii era familiara, nu insa si potaia.
”Ma rog, e alta dar aceiasi” aserta el in scurt.
”Ce-ar fi sa-i arunc o ghinda in cap?”
Ops – acum s-ar putea sa-si dea seama ce-i cu el …
Afla raspunsul.. doar ca-l uita instant.
Degeaba se chinui sa si-l aduca aminte.
”Asta-i Alzheimer toata ziua” cugeta el intunecat
”Si toata noaptea ce e?” se auzi de sus, dinspre niste ramurelele ce se leganau vesele in bataia vantului.
”Cata obraznicie” gandi copacul

Simti un miros de dude – ops, oare asta sa fie?
Dori sa verifice – isi imobiliza coronamentul, lasand sa se lupte cu vantul doar ramurile tinere din varf – nu le strica putina penitenta pentru obraznicia de dinainte!
Apoi isi interioriza intrebarea in cele vreo cateva zeci de inele.
Asculta atent.
Mda, niciun respuns.

Si chiar dac-ar fi aflat, la ce bun?
Ar fi uitat imediat!
Insa culmea e ca ..niciodata nu-si uita intrebarea!


Free Clipart

In metrou ! (3)

 – Atentie se inchid usile.
Stau pe scaun.
Vecinul din stanga isi deschide ziarul.
Mda, ma gandeam eu – aceleasi fete dezbracate pe fiecare pagina.
Arunc o privire in dreapta – un alt cotidian ce-si etaleaza marfa – chipuri plastifiate, sani, funduri, coapse.  Gleznele sunt insa mai putin focusate – adevaru-i ca putini stiu sa aprecieze o glezna perfecta !  
Ocupantii scaunelor din fata tot asa – devoreaza stiri proaspete despre silicoane, cocoseli conjugale, achizitii unicat,
Ti-e si jena sa-ti mai arunci ochii pe vreo publicatie !
Intr-un colt – exact langa ”atentie se deschid usile” zaresc un  ”Jules Verne”  in mana unui adolescent.
Hm, poate ca nu-i totul pierdut …
E  ”Insula cu elice”  din campania de culturalizare initiata … de presa !  O carte care odinioara mi-a incantat si mie imaginatia.
 – Atentie se deschid usile !
Chiar in dreptul devoratorului de literatura, se insinueaza trei liceeni veseli – poate un pic prea veseli.
Discutii, glume, mistouri …
Unul dintre ei observand titlul cartii, exclama :
 – Baaaa, mi-am amintit de bancul ala cu Fat-Frumos !
 – Zi-l ba !
 – Cica isi cumpara Fat-Frumos niste chiloti cu elice – asta era trendul – dupa care se duce la Ileana Cosanzeana ce locuia la etajul noua printr-un bloc din Berceni.
Zmeul nefiind acasa, el incepe sa se dea mare in fata ei :
 ”iti place ce chiloti cu elice mi-am tras ?”
dupa care incepe sa zboare-n niste demonstratii ad-hoc prin jurul lustrei :
 ”vjiiiii, vuuuuum, siiiiiuuu …”
”Oh, Fat-Frumos – amantul meu preferat, ce gusturi rafinate ai …”
Insa distractia se opreste exact cand trebuia sa-nceapa – in sonerie s-aude primul buzdugan :
”Vai Fat-Frumos, asta-i Zmeul. Imbraca-te numaidecat si tai-o, decoleaza – nu stiu, doar dispari !”
La al doilea buzdugan in sonerie Fat-Frumos se arunca pe fereastra …
Cu al treilea apare si Zmeul :
”Miroase a Fat-Frumos p-aici”
”Ti se pare draga – cine poate fi mai frumos decat tine ?”
Multumit de raspuns Zmeul se tranteste pe canapea.
Apoi privirea-i este atrasa de unul din bratele lustrei :
”O-la-la … ti-ai cumparat chiloti cu elice ?!”
                               *
 Juma’ de vagon izbucneste intr-un hohot de ras.
Se rade descatusat – intr-un fel de relationare  !
Publicatiile deocheate sunt toate impaturite – nu mai au haz, viata bate decolteul …
JulVernu’  insa … a ramas un deget infipt  in el !

Studioul !

” – Cuuuum – in regatul meu exista locuinte care n-au jacuzzi, se minuna printul?
Dupa care isi uita instant intrebarea – incepuse ploaia!”

*
Cu ceva timp in urma am ispravit de amplasat un kit audio, in baie.
Plecasem de la ideea ca nicio clipa nu trebuie irosita – de la audiobook-urile ascultate-n metrou, pana la invatarea limbilor straine de pe sulurile cu hartie igienica (…)
Iar pentru recreerea spiritului m-am gandit ca pe langa aromele din cada, sa montez si doua spoturi cu lumina albastra, iluminand astfel discret, faianta colorata in nuanta marii agitate!
Deci acum totul e gata – sunt foarte multumit de punerea in practica a unei idei ce ma framanta de mult timp.

*

Ca-ntr-o ceremonie intru in Marea Sala (ma rog, 2,5 X 3!)
Lumina difuza, culoarea linistitoare, parfumul revigorant din apa – menta amestecata cu musetel (combinatie la-ndemana)
Dintr-o cana mare de lut, adulmec buchetul unui vin rosu sec ”@#$% #$@%”
O sorbitura andante din ambrosia ce-mi innobileaza treptat spiritul, apoi plonjez in arome (ma rog!)
… si muzica ce se prelinge prin colturile amintirilor redesteptand trairi ancestrale ..
”Eternal Love” de Stamatis Spanoudakis
Sunete ce-mi amintesc de copilaria-mi, d-acum 10ooo ani …
Ce mai, plutesc intr-un … lichid amniotic!
(nu, nu cred c-am fost injurat!    🙂  )

Sunt in starea proprie-mi naturi.
Urmeaza o alta piesa …
‘The Saga of HMS Bounty” a lui Vangelis pe finalul careia bag complet capul in apa – efectul e extraordinar!
E o senzatie de imbaiere completa – in sunet, lumina, culoare, –
Hm, poate ca totusi ar trebui sa scot capul de sub apa …
Sorb iar prelung din licoarea $#@%$ – o pace interioara mi se asterne in suflet.
Urmeaza o selectie din ”El Greco – Movement 1, 8, 9, si 10”
Imponderabilitate!
Inca o sorbitura – s-a dus juma’ de sticla!
(…)
Ritualul e pe sfarsite – ma pregatesc pentru intalnirea cu oglinda.
In fine, tot eu sunt – ceea ce vad reflectandu-se e ok.
Totusi nu pot merge asa pe strada – trebuie sa-mi trag fermoarul la suflet!
*
La usa un intreg familion asteapta topaind nerabdator in sir indian!
Priviri indignate, tonuri aspre – abordari lipsite de orice intelegere artistica:
– Mai aveai de gand sa stai?
*

Asta e – sunt un neinteles!      🙂

Cautari!

Am tot cautat sa-nteleg …
Sunt convins ca dincolo de materialul existential exista ceva tangibil doar anumitor ”cercetasi spirituali”  .
E d’ajuns sa fac referire doar la o intrebare simpla:
Cum ne-am putea explica constiinta de sine?
Adica marea intrebare ce implicit a determinat ”transhumanta” ancestrala catre caile spirituale …

 Pentru unii doar cautarea raspunsului reprezinta un mod de viata – o stare.
Altii sunt convinsi c-au aflat raspunsul prin experiente personale.
Insa sunt multi care ocolesc intrebarea, fatarnicindu-se in religia pe care-o folosesc drept umbrela unei ignorante asumate.
Nu realizeaza ca darul ce li s-a dat – ratiunea – e tocmai pentru a putea relationa cu intrebarea! Folosesc religia doar ca pe un un adjuvant complementar imaginii lor trecatoare, nu ca pe un tot existential la care sa se raporteze intr-un firesc dat.
                                  *
 Nu cred ca pot rezona cu cineva care-mi vorbeste de lucruri sfinte preluate mecanic, fara sa le inteleaga pe deplin!
Iar daca sustine ca intelege si mi se adreseaza doar cu inima, atunci are mult de scanat pana la a-mi gasi frecventa!
 Mai valoroasa mi se pare o marturie venita din partea cuiva ce-n paradigma liberului arbitru, initial s-a indoit – argumentandu-si atitudinea prin felurite rationamente.
Insasi atitudinea lui anterioara e dovada clara ca intelegerea celeilalte dimensiuni poate fi completata si prin prisma rationala!
 De fapt eu cred ca doar prin aceasta bivalenta putere de intelegere – spirit si ratiune – rezulta harul!
 
                                 *

 Vineri seara la tv Trinitas m-a fascinat un profesor de teologie din Ramnicu Valcea care efectiv rostogolea cuvantul catre telespectatori!
Avea atata forta in exprimare, vorbea cu atata har despre Lumina – incat mi-a dat senzatia ca urmaresc emisiunea in 3D!
 

………………………………………………………………..
 
Ma uit la unii crestini ce-au ramas la slujba Liturghiei in noaptea Invierii – unul casca, altul fileaza basmalele elegante din fata, doua femei isi toarna in ureche secrete reciproce …
La ce-au venit?
Participarea lor la slujba se limiteaza doar la prezenta?
Ar trebui sa li se explice:
 – Doamnelor si domnilor, aici nu e nevoie de figuratie – degeaba va pierdeti timpul facand-o pe evlaviosii, nu se pune! In acest loc e vorba strict de introspectia voastra spirituala, de gandurile voastre arteziene inapoiate temporizat intr-o revarsare ce va poate inunda sufletul cu o cascada de lumina. Asadar daca nu-ntelegeti asta la ce mai ramaneti? Doar din superstitie?

……………………………………………………………..

Multa lume spune  ”las’ ca-mi stie Dumnezeu nevoile”
Asa o fi, dar si cu nevoile astea – daca nu le poti infatisa intr-o rugaciune sincera, atunci nu prea sunt socotite nevoi.
O dorinta spusa intr-o doara nu rezista la rugaciune – nefiind creditata ca o necesitate, nu va putea trece de sita constiintei.
Nu poti sa te minti singur!
                              
”bate si ti se va deschide” asta spune mult!
Daca nu bati si esti doar contemplativ ramai doar un artist!
Deci chiar cand toata fiinta ta devine o nevoie – trebuie sa anunti asta!
Anunta – roaga-te!
Rugaciunea e calea, e legatura – dar daca gandul iti zboara in alta parte fie si pentru o secunda –  va trebui s-o iei de la capat!
Inseamna ca ceea ce ti-ai pus in ruga nu este destul de serios pentru a-ti mentine concentrarea!
E o mare diferenta intre nevoie si dorinta!
Cu ocazia asta vedem si de ce rugaciunea spusa in momentele de disperare e mult mai ascultata!
                               *
”macar un bob de mustar credinta …”
Daca acel bob inseamna o unitate de masura atunci cred ca e vorba de cea mai mare!
Insa in acceptiune laica aceste cuvinte sunt preluate superficial – pentru ca o minte racordata stresului cotidian nu-si poate reprezenta cu adevarat puterea acelei ”unitati de masura” 
 In alt fel se pune problema cu un ascet dintr-o locatie manastireasca –  acolo unde  ”caderea unui ac suna ca un dangat de clopot”  vorba lui Eco!
 In acele de locuri, d’obicei se releva si desertaciunea lumii materiale – concluzionandu-se astfel ..si inutilitatea mutarii muntilor!
 
                                  *