Exista demnitati de sertar
ferecate
in budoarele frustrarii
Exista demnitati de parada
ce ieftinesc
dezideratele
flamanzilor de stele
Exista demnitati
construite-n vant
Dune de nisip ametite-n sensuri
Exista demnitati,
reflectate-n oglinzi
cositorite ieftin!
no offence –
”invidia-i o lauda, ura – un omagiu!”
Oare?
*
In cel mai bun caz, invidia poate fi antractul spiritului de concurenta.
Restu-i galagie!
*
Notiunea asta nu rezoneaza cand e vorba de lumi diferite.
Ca sa invidiezi iti trebuie un numitor comun de raportare – adica sa ocupi acelasi palier cu obiectivul ..ala dintre gamaliile voodoo!
Nu-l poti invidia pe boss-ul companiei la care lucrezi.
In schimb te-ar putea intriga foarte tare ”incompetenta” managerului tau direct – care initial ti-a fost un simplu coleg.
Fireste e vorba de ghinionul tau, ghinion ce lui i-a conturat norocul.
hmm, iata cum invidia devine ..superstitie! :))
– Notiunea de modestie nu poate exista decat intr-un cadru valoric, isi aserta tainic in volan ..posesorul unui lamborghini!
$$$
Nu exista disociere absoluta intre bine si rau (de multe ori, cele doua notiuni sunt doar alternantele perceptiei!)
In orice bine exista si germeni negativi (sau pozitivi, daca vorbim de rau) care mai devreme sau mai tarziu se vor manifesta cu siguranta – schimband astfel polaritatea perspectivei!
Iar daca vehiculam binele in absenta raului, atunci vorbim de ..fotosinteza!
”S.C. angajeaza poeti! Salariu+bonuri de masa..”
Unii s-au nascut poeti!
Altii s-au nascut smecheri!
De regula poetul nu prea agreaza subtilitatile smecheriei
La fel cum nici smecherul nu rezoneaza cu perceptia poetului
Sunt total diferiti!
Dar …
Dar datorita faptului ca artistul trebuie sa mai si manance, se-ntampla ca uneori drumurile lor sa se intersecteze!
– Bine-ai venit serenisime, te pot ajuta cu ceva? – isi freca bucuros mainile smecherul, intr-o incununare a ratiunii de a exista!
– Doar cat sa-mi potolesc putin foamea si setea, raspunse candid poetul!
Apoi adauga cu o oarecare lehamite:
– Care-i pretul?
O intrebare simpla si pertinenta, care insa declansa in capul smecherului, fel si fel de scenarii paienjenoase prin care-l cuantifica pe artist in anumite valori contabile:
– Pentru fiecare dumicat ce-l vei inghiti de la mine, va trebui sa-mi prestezi de zece ori valoarea lui! Asta-i regula. Nu ma-ntreba de ce – chiar de ti-as raspunde, asta n-ar schimba cu nimic lucrurile! Eu doar hranesc artistii! Daca nu-ti convine, esti liber sa nu accepti!
– Hm, auzi, liber sa nu accepti – cu mine vorbesti jupane, sau cu stomacul meu?
– Cu tine … via stomac! Am tot respectul pentru existenta ta, dar stii, trebuie sa traiesc si eu cumva!
Apoi amintindu-si de vremea cand fusese si el ”filozof” intr-o situatie asemanatoare – inainte ca forta imprejurarilor sa-l faca mai pragmatic – continua:
– Da, ce-i drept burta goala nu prea te face liber!
Poetul tresari – mai auzise vorbele astea!
Cum de … adica maimuta asta e in stare sa gandeasca asa?
Inseamna ca stie!
E constient de ceea ce face!
Si-atunci nu mai e maimuta!
E un profitor lucid!
In ochii lui nu mai avea nici o scuza!
Isi blestema inc-o data soarta – a cata oara?
– Fie precum spui, se resemna el intr-o provizorie acceptare!
Cel putin asa credea el – ca-i doar provizorie!
Privirea-i deveni opaca.
”D-aici inainte sunt doar un simplu truditor pentru dumicati” se autosugestiona el!
”La naiba cu toate prostiile, vreau sa supravietuiesc doar”
”Hranitorul de artisti” isi dadu seama de schimbarea atitudinii si nu se sfii sa remarce:
– Pana si leii se-mblanzesc cu mancare!
Asta era prea de tot!
Nu fusese niciodata vreun leu dar … acuma era!
Printr-un chitai … pardon – printr-un raget indignat isi revarsa furia dintr-o latura a personalitatii, pe care nu si-o constientizase pana acum:
– Cum iti permiti tu, bai profitorule, sa-mi …
Se opri brusc!
Printr-un feeling anume isi dadu seama ca ceva nu se potriveste situatiei date!
Acum daca tot era un leu .. ce mai cauta el acolo?
Intr-un 180 de grade parasi brusc incaperea!
Simtea ca facuse ceea ce trebuia, se simtea bine, se simtea liber .. dar ..cam ce face d’obicei un leu? – se-ntreba el nedumerit, in timp ce pasii sovaielnici il purtau spre … gradina zoologica
🙂
Iubesc umanitatea !
Imi inchipui clipele de groaza traite de-un seaman impietrit in lava orasului Pompei.
Ma cutremur !
Ma-ntristez imaginandu-mi drama celui abia nascut in anul 5.000.106 cand dupa „Marea Stingere” va ingheta in vesnicie.
Sunt deprimat !
Si peste toate astea, mai ma enerveaza si aurolacul asta obraznic care-mi tot cere …
Sunt la semafor pe aceeasi linie cu un cocalar implantat intr-un SUV de marca !
Cu cateva secunde-n urma imi ”taiase fata” cu acea nonsalanta specifica speciei !
Acum imi zambeste superior – si-a coborat geamul fumuriu, probabil ca sa ma studieze mai in clar, pe mine gandacul galben ce-am indraznit ca prin simpla-mi prezenta sa-i perturb slalomul gen ”nitendo”
Culmea e ca nu sunt deloc revoltat.
Chiar ii zic :
– Te iert doar pentru ca este posibil ca printr-una din actiunile tale egoiste de smecher, sa fi determinat inlantuirea unor evenimente intr-un tipar tip ”domino” aspectand benefic – fara ca tu sa ai habar – lucruri ce se puteau incheia prost!
Stop pe muzica bubuitoare, apoi se apleaca inspre mine incruntand sprancenele:
– Ai zis ceva?
– Da moshule! Atunci cand ”mi-ai luat fata” era cat p-aci sa-ti ating masina. Acum realizez ca nu-mi mai tine frana! Multumesc!
– Aha, credeam c-ai zis ceva …
Semaforul s-a facut verde.
Hm, si totusi am ceva in comun cu el – momentul demarajului !
(culeasa)
Dupa ce studiase tomuri de informatii, dupa ce cochetase indelung cu stiinta autocunoasterii – prin diferite practici de meditatie ajunsese in sfarsit sa-si auda in clar acea ”voce interioara” cu care incepuse sa poarte diferite discutii – adevarate seminarii chiar – in urma carora activitatile lui zilnice se mulasera pe un fel de ”intelepciune aplicata” mai speciala !
Intr-o dimineata, initiatul in cauza, si-a auzit ”vocea interioara” ca-i spune :
– A sosit timpul sa-ti schimbi radical viata. Vinde tot ce ai – casa, masina, actiuni – si transforma totul in cash !
Fara nici o ezitare omul procedeaza intocmai – vinde tot si ingramadeste banii intr-un geamantan !
– Acum hai la Cazino, urmeaza ”vocea interioara” !
Ajuns in interiorul locatiei cu pricina, omului i se sugereaza in continuare, sa se aseze in fata unei rulete.
Cuvintele ”vocii interioare” parca au o rezonanta de cristal atunci cand spune :
– Pariaza tot continutul geamantanului – pe verde !
Omul increzator intr-un ”mai bine – absolut” pariaza fara sa clipeasca, si … iese rosu !
Naucit, initiatul ingaima :
– Pai … am pierdut ! Am pierdut tot !
– Hmm, mda ..scuze – am gresit!
(culeasa)
Stau si cuget – deci exist!
Dar eu nu cuget, ci numai stau!
Deci nu exist!
Insa cand ma gandesc ca doar stau si nu exist (!) inseamna ca… cuget!
Deci exist!
Un lup vroia sa-l manance pe iepurele care tocmai isi terminase dejunul.
Si iepurele …nu vroia !
Morala : satulul nu-l crede pe flamand !
Cand spunem poezie spunem sensibilitate, nuantarea spiritului, si suntem de acord ca mai exista si altceva decat materie.
Si totusi cum suna intr-un dulce grai moldav notiunea asta pe care a desavarsit-o un Eminescu, un Bacovia?
”Poiet’’ cu glas stins, suna a saracie a nesiguranta, a speranta firava, a constientizarii faptului ca nu poti fi inteles de catre cineva care poate are sorici pe creier!
Cati artisti au trait si au murit in mizerie?
Nu esti sigur ca cel din fata ta, bine infipt in scaunul consacrarii, poate rezona cu tainele universului talmacite de tine.
Te interpeleaza plictisit in timp ce-ti rasfoieste manuscrisul:
– Si zi mai baiete, ce esti tu ba?
Cu glas stins de emotie, de foame ii raspunzi:
– Poiet!
Insul nu te aude, sau se face ca nu te aude (satulul nu-l crede pe flamand!) si-ti striga cu cea mai cristalina dictie pe care ti-o de siguranta, ca si maine va fi cel putin la fel de bine ca azi:
– Bai baiete vorbeste mai tare, ce n-ai mancat azi?
Gata, sa dus dracului totul !
Fasolica ingurgitata cu trei ore mai-nainte, da semne de acomodare cu metabolismul! Poetul e pierdut!
Insira cu glas sufocat:
– Stiti, eu am indraznit sa cred ..
– Gata, gata am inteles!
Da! Time is money!
Altul nascut cu 100 de ani prea tarziu!
Cu aceeasi voce determinanta, dar acum ceva mai blanda il expediaza:
– Lasa-ti numarul de telefon la secretara. Te sunam noi ..
”bate si ti se va deschide’’ .
……………………………………………………………………………………………………….
Cenaclu!
Prin 2002-2003 era o dispecera care atunci cand se-ntampla sa cada pe tura de noapte initia un fel de sezatoare …pe statie!
Tipa era foarte citita – multi ne intrebam ce-o cauta ea pe postul ala in care avea de-a face cu toti zurlii!
Inchipuiti-va zeci de driveri in miez de noapte, ascultand-o si uneori chiar completand-o atunci cand venea vorba despre Eminescu, Nichita, Preda…
Chiar daca unii n-aveau cine stie ce cultura, comentau si ei acolo cu ce-si mai aminteau de prin scoala.
Desigur ca mai erau si insi care dadeau cu mucii-n fasole, dar acest lucru chiar sporea farmecul interactivitatii intr-un plus de amuzament.
Era interesant de urmarit si reactia clientilor care initial credeau ca-i o piesa de teatru la radio!
Insa cum in mai toate cazurile, lucrurile bune nu dureaza …
N-am sa-l uit niciodata pe unul, care proaspat intrat in bransa taximetristilor, si-a manifestat pe statie naduful pe statie:
– Domnisoara, mi-ati dat comanda aia pe strada despre care ati spus ca are nume de muzician – sopen parca! Si n-o gasesc! m-am uitat si in ghid la litera S … dar nu e!
Ganditor de Hamangia 