Un ins destul de dubios incearca portiera pe care am uitat-o blocata.
Cu acea atitudine de stapan – care-mi este destul de familiara – cauta sa ma impresioneze pe un ton ridicat:
– Deschide ba, ce faci?
Din directia lui, prin geamul intredeschis al portierei mi-ajunge in nari un miros acru-intepator.
Pret de o secunda ii fac o scurta evaluare – un smecher de doi lei care cauta sa se impuna. Probabil i-a reusit vreo ”combinatie” lucru care-l face sa se simta bazat.
Ma cuprinde o stare de greata:
”Nu te iau pentru ca esti arogant, mirosi ca un sconcs si-ti simt starea de nervozitate. Chiar n-am chef sa fiu paratraznetul damfurilor tale.
Nu te iau pentru ca efectiv m-am saturat organic de indivizi ca tine si nicio lege din lume nu ma poate forta sa inghit ceea ce-mi provoaca voma “ – ii raspund in gand!
Iar cu voce tare:
– Sigur frate, urca! Unde vrei sa te duc?
Ganditor de Hamangia 