Povestea heringului calcat de locomotiva!

In largul oceanului.
Gasca de heringi se misca tacuta printre curentii marini.
Atentia fiecarui individ e permanent cuplata pe vecinul imediat – la randu-i reper altui aproape, evoluandu-se astfel intr-o sincronizare perfecta.
Totusi in ciuda faptului ca bancul inspira ideea de unitar, la o scara ultrasensibila orice peste isi are propria-i personalitate.
Unii chiar mai accentuata..

Ce-o fi fost in mintea unui hering mai rebel, atunci cand prin hardul lui de doua secunde i-a trecut ideea sa faca opinie separata?
Sa iasa din banc – asa pur si simplu!
Si cum o fi ajuns el la concluzia ca-i bine sa se adaposteasca exact intr-o plasa pescareasca – in timp ce confratii lui se indepartau rapid spre alte zone?
Mister..pret de doua secunde!
A fost foarte surprins atunci cand un pescar l-a aruncat cu nepasare intr-o imensa vana… fara sa-i ceara indeplinirea a trei dorinte – asa cum auzise el prin diferite bancuri!
O vreme s-a zbatut aprig in capcana propriei neimpliniri – se simtea inselat de acel marinar fara vise!
In cele din urma s-a linistit – a realizat ca branhiile nu pot respira sarea ce-l inunda din toate partile…
Apoi n-a mai contat nimic.
Nici faptul ca era introdus intr-o conserva, nici ca ulterior a ajuns in sacosa unui amarat – care proaspat lovit la cap de destin, murmura intelept  ”to be or not to be”  intr-un final hotarandu-se pe varianta ce coincidea cu o cale ferata ..
Soarta ..o lumina alba apropiandu-se cu repeziciune, un semnal acustic ..un ocean plin cu sperante ..bancuri cu sperante ..

Poezia lui Maslow!

”S.C. angajeaza poeti!  Salariu+bonuri de masa..”

Unii s-au nascut poeti!
Altii s-au nascut smecheri!

De regula poetul nu prea agreaza subtilitatile smecheriei
La fel cum nici smecherul nu rezoneaza cu perceptia poetului
Sunt total diferiti!
Dar …
Dar datorita faptului ca artistul trebuie sa mai si manance, se-ntampla ca uneori drumurile lor sa se intersecteze!

– Bine-ai venit serenisime, te pot ajuta cu ceva? – isi freca bucuros mainile smecherul, intr-o incununare a ratiunii de a exista!
– Doar cat sa-mi potolesc putin foamea si setea, raspunse candid poetul!
Apoi adauga cu o oarecare lehamite:
– Care-i pretul?
O intrebare simpla si pertinenta, care insa declansa in capul smecherului, fel si fel de scenarii paienjenoase prin care-l cuantifica pe artist in anumite valori contabile:
– Pentru fiecare dumicat ce-l vei inghiti de la mine, va trebui sa-mi prestezi de zece ori valoarea lui! Asta-i regula. Nu ma-ntreba de ce – chiar de ti-as raspunde, asta n-ar schimba cu nimic lucrurile! Eu doar hranesc artistii! Daca nu-ti convine, esti liber sa nu accepti!
– Hm, auzi, liber sa nu accepti – cu mine vorbesti jupane, sau cu stomacul meu?
– Cu tine … via stomac! Am tot respectul pentru existenta ta, dar stii, trebuie sa traiesc si eu cumva!
Apoi amintindu-si de vremea cand fusese si el ”filozof” intr-o situatie asemanatoare – inainte ca forta imprejurarilor sa-l faca mai pragmatic – continua:
– Da, ce-i drept burta goala nu prea te face liber!
Poetul tresari – mai auzise vorbele astea!
Cum de … adica maimuta asta e in stare sa gandeasca asa?
Inseamna ca stie!
E constient de ceea ce face!
Si-atunci nu mai e maimuta!
E un profitor lucid!
In ochii lui nu mai avea nici o scuza!
Isi blestema inc-o data soarta – a cata oara?
– Fie precum spui, se resemna el intr-o provizorie acceptare!
Cel putin asa credea el – ca-i doar provizorie!
Privirea-i deveni opaca.
”D-aici inainte sunt doar un simplu truditor pentru dumicati” se autosugestiona el!
”La naiba cu toate prostiile, vreau sa supravietuiesc doar”

”Hranitorul de artisti” isi dadu seama de schimbarea atitudinii si nu se sfii sa remarce:
– Pana si leii se-mblanzesc cu mancare!
Asta era prea de tot!
Nu fusese niciodata vreun leu dar … acuma era!
Printr-un chitai … pardon – printr-un raget indignat isi revarsa furia dintr-o latura a personalitatii, pe care nu si-o constientizase pana acum:
– Cum iti permiti tu, bai profitorule, sa-mi …
Se opri brusc!
Printr-un feeling anume isi dadu seama ca ceva nu se potriveste situatiei date!
Acum daca tot era un leu .. ce mai cauta el acolo?
Intr-un 180 de grade parasi brusc incaperea!
Simtea ca facuse ceea ce trebuia, se simtea bine, se simtea liber .. dar ..cam ce face d’obicei un leu? – se-ntreba el nedumerit, in timp ce pasii sovaielnici il purtau spre … gradina zoologica

Cersetori atipici

Mi-a placut un articol de pe   http://gabenro.wordpress.com/  din care sub titlul ”Ogilvy – sunt orb” redau un fragment : ”Cred ca ati auzit cu totii de Ogilvy (…) So, se zice ca pe un pod statea un cersetor cu un carton pe care scria ”Sunt orb. Va rog ajutati-ma”  Deci apare al meu (Ogilvy) ia cartonul omului si scrie pe el. E primavara, deasupra textului cu ”sunt orb. Ajutati-ma.” Si dupa aceea toata lumea a început sa îi dea omului bani.” ………………………………………………………………………………………….. Mi-am permis ca la postarea colegului de blogosfera sa comentez si eu : Notiunea de  ”primavara”  induce starea de fresh, de schimbare, toate astea in contrast cu neputinta orbului de a se bucura la randu-i in mod asemanator cu ceilalti semeni – deci sentimentul de compasiune era inevitabil ! Ogilvy a urcat pe un alt registru raportarea emotionala, si implicit a extins-o ! (aici sunt mici schimbari ale frazarii din comment, dar ideea e aceiasi) *** Exista o mare varietate de moduri in care se cerserste, la baza fiind vorba de arta de a starni compasiunea. (hm,  arta !) Cu cat mai abil se induce ideea ca persoana in cauza nu-i deloc vinovata de postura in care se afla, cu atat mai mari sunt sansele de reusita ! *** Mi-aduc aminte cum imediat dupa ’89 prin metrou isi facuse aparitia o ”profesionista” ce avea un discurs neobisnuit cu care gadila orgoliului conjuctural al maselor : – Popor luminat la dumneavoastra, ce-a reusit sa scape de tiran… (vorbea la persoana a doua, adica se delimita de curajul si inteligenta celor vizati punandu-se in postura de umil observator pe care soarta l-a pus intr-o situatie ingrata – prin asta menajand totodata si susceptibilitatile marunte ce n-ar fi fost de acord cu folosirea oalei comune, adica a pluralului de la persoana intai) – Fie ca d-aici inainte prosperitatea sa salasuiasca in casele voastre …. Aceste cuvinte ”d-aici inainte, prosperitate” aveau darul de a sugera viitorul despartit irevocabil de trecut, viitorul in care targetul profesionistei deja vizualiza covrigii din cozile cateilor – deci la naiba cu trecutul, cu prezentul, cu cateva bancnote … Probabil ca nici nu stia carte, dar la modul ”sociologic” in care gandea, cred c-ar fi dat clasa si-n ziua de azi multor absolventi ai facultatilor de profil, cu denumiri socio-bombastice ! ***