| Un caine lovit de masina se tareste cu ultimele-i puteri pe trotuar, langa alti doi maidanezi ce se imperecheaza cu frenezie!
Sfarsit si inceput de ciclu pe metru patrat! * |
Ganditor de Hamangia
Jurnalul unui taximetrist contrariat
| Un caine lovit de masina se tareste cu ultimele-i puteri pe trotuar, langa alti doi maidanezi ce se imperecheaza cu frenezie!
Sfarsit si inceput de ciclu pe metru patrat! * |
Ganditor de Hamangia 
Si daca am continua disectia cruda a prezentului, ne-am speria de cat de multe poate cuprinde o secunda traita simultan pe toate meridianele. Cred ca din ratiuni de supravietuire, „uitam”voit ceea ce ne inspaimanta, ne copleseste prin povara sa de care ne simtim, fara sa fim, vinovati…Oricand destinul ne poate lovi si pe noi si atunci, cati ne vor darui gandurile si o secunda din prezentul lor?
Mi-ar placea ca acest „observator” sa aiba una sau mai multe continuari. Am, din ce in ce, tot mai multa incredere in talentul Dvs.
Imaginile pe care le-ai prezentat sunt doar cateva din realitatea care ne inconjoara.
Stii,uneori simt ca e prea mult pentru mine si nu mai pot sa vad ce e frumos si acesta e un motiv pentru care n-as mai iesi din casa…
Ti-am adus niste flori de liliac si sa-ti urez o duminica placuta!
http://willowhouse.typepad.com/.a/6a00d8341ca96b53ef01053591d6ec970b-pi
Interesant observator,mai ales ultima concluzie:
„Omul asta e doar prezentul !”
Bravo!
dar omul acela nu este el, nu este Sinele lui.
Mi-a placut la nebunie postul acesta. Si… m-ai cam blocat (iar mie rar mi se intampla sa nu stiu ce sa spun). Oricum mi se pare extraordinar ca in asa cuvinte putine sa exprimi atat de mult…
a roadkill, brother 🙂
nu ai incercat sa-l iei de guler si sa-l tarasti la abator?
Episodul ciinele il las de o parte… El e oglinda retrovizoare prin care e privit episodul al doilea… insa cine poate sti ce teribil „adagio” si-a epuizat deja acordurile?… Ce a urmat dupa tipat?… Aparent nimic. Tocmai aici e misterul!
Pingback: ŞI A TRECUT … « Madi şi Onu Blog
hm, iar esti plecat 😀
Mos Nicolae sa va incarce ghetutele cu bucurii si impliniri. Si multe dulciuri… de sarbatori se poate!
🙂
Da, stii, ma gandeam si eu la asta…mai ales cand vad oameni cu tot felul de probleme din astea, existentiale. Atunci mi-e rusine de mine si mi se pare ca ma alint. Sigur e si vina lor ca au ajuns acolo, dar nici noi nu facem absolut nimic. Uite, tu vii cu chestii extrem de interesante din trafic, eu vin cu ce mai aud de la copii. I-am rugat sa defineasca cumva „spiritul Craciunului”. Am primit cu uimire discutiile lor: Craciunul, pentru foarte multi nu e decat batut covoarele mamei si carat bradul, in locul tatalui prea ocupat. Te apuca groaza. Si acesti copii vor avea si ei copii care vor tipa de fericire ca s-au nascut. Incerc sa fac ce pot, dar e asa de putin…asa de putin…
Mă bucur că ai scris ceva nou, am așteptat.
Concis, dar plin de substrat. Cum spune un ziarist, îți vine să nu-ți mai vină…Cred că e adevărat că noi alegem, totuși. Există alegeri și totul depinde de felul în care le facem.
O seară frumoasă!
Pingback: Maneaua “Anticomunismului” | Madi şi Onu Blog
Adesea, credem că noi și problemele noastre însemnăm enorm..
viața clocotește, prezentul , cum spuneți, are infinite chipuri.
Și tot atâtea dureri.Și poate, de ce nu, și multe bucurii, pentru că există.
Pingback: Christmas in Vienna « Mirela Pete. Blog
poate ar trebui sa nu mai stam si sa asteptam sa treaca timpul, uneori aiurea …
Sint duri ,ochii tai, cu tine.
Privesc adinc sau departe.
Poate prea adinc sau prea departe.
Pingback: Alt joc cu poze – 20.02.12 « Florina Lupa Curaru
Pingback: Vechi scăpărări (190212) | Amintiri din filumenie
Pingback: Lătrături ocoşe (190212) « Ulise al II-lea cel Ocoş
Pingback: Clipe încremenite (190212) « Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare
Pingback: Viaţa-n imagini (190212)