Reflectie atomica!

De multe ori valoarea intrinseca a unui om poate fi invers proportionala cu reziduul rezultat din fuziunea lui ”a vrea” cu ”a face”

Reflectie bruta!

 

Om/
Generatii..
 ”cui prodest?”

  Final de ciclu: ”de profundis”
Moartea zambeste secvential:
 – Hai nu te mai preface ca nu stii cine sunt – ma cunosti chiar de cand te-ai nascut!
Hm, ce tupeu are doamna – c-o piatra n-ar indrazni sa-si masoare puterile.. 

Tocitorii ..

Armata de tocitori plecase..

Incepuse procesul de restabilire a sensurilor ce fusesera ascunse printre sintagmele cliseizate.
Greu de tot – urechile isi pierdusera sensibilitatea.
S-a incercat demodularea cliseelor prin sustinere faptica, prin argumente betonate-n logica..

Lumea inca era bulversata.
Ici colo incepuse sa s-auda voci ce se chemau una pe alta:
– Veniti! E de ajuns numai sa luati aminte – cine are urechi.. sa vada!
La-nceput au auzit putini, apoi au vazut din ce in ce mai multi.
Fiecare incepu sa strige din ce in ce mai convins:
– Hei, oameni buni – s-au restabilit sensurile..

Au cazut mastile care oricum devenisera stravezii,
Oamenii respirau adevar..
Un galagios adevar ..al fiecaruia!

Nu se mai intelegea om cu om – numitorul comun al principiului era prea uzat.
S-au apucat sa-l restaureze niste pocaiti –
A fost greu dar in cele din urma au reusit.
Insa vacarmul a devenit si mai mare – principiul nu mai corespundea vremurilor!
Era nevoie de un altul.
S-au pus serios pe lucru.
Timpul trecea iar rezultatele se lasau asteptate – oamenii deveneau din ce in ce mai nervosi.
Galagia devenise insuportabila – se auzea pana departe..
Au auzit-o si tocitorii care s-au intors din drum, erijandu-se rapid in arhitecti circumstantiali – proiectand coloane de adevar.. orizontal!
Apoi au reluat ce stiau ei sa faca cel mai bine – sa toceasca – pana cand sensurile s-au pierdut iar printre intelesuri..

Patima:

   e gandul langa care adormi, si sub care te trezesti

   e ceata in care te-ai ratacit fara sa-ti dai seama
   e flacara din priviri ce-ti intuneca orizontul

   e valul de pe coama caruia-i vezi doar spuma
   e batul de chibrit arzand in marea vesniciei

   e marele gambler jucandu-se cu zarurile mintii tale

   e masura limitata la care te masori
   e catarul deghizat in om – pe care-l zaresti in oglinda

De spiritus!

 

(culeasa)

 
  Dupa  ce studiase tomuri de informatii, dupa ce cochetase indelung cu stiinta autocunoasterii – prin diferite practici de meditatie ajunsese in sfarsit sa-si auda in clar acea ”voce interioara” cu care incepuse sa poarte diferite discutii – adevarate seminarii chiar – in urma carora activitatile lui zilnice se mulasera pe un fel de ”intelepciune aplicata” mai speciala !

  Intr-o dimineata, initiatul in cauza, si-a auzit ”vocea interioara” ca-i spune :
 –  A sosit timpul sa-ti schimbi radical viata. Vinde tot ce ai – casa, masina, actiuni – si transforma totul in cash !
  Fara nici o ezitare omul procedeaza intocmai – vinde tot si ingramadeste banii intr-un geamantan !
 –  Acum hai la Cazino, urmeaza ”vocea interioara” !
Ajuns in interiorul locatiei cu pricina, omului i se sugereaza in continuare, sa se aseze in fata unei rulete.
  Cuvintele ”vocii interioare” parca au o rezonanta de cristal atunci cand spune :
 – Pariaza tot continutul geamantanului – pe verde !
Omul increzator intr-un  ”mai bine – absolut”  pariaza fara sa clipeasca, si … iese rosu !
 Naucit, initiatul ingaima :
 – Pai … am pierdut ! Am pierdut tot !
 – Hmm, mda ..scuze – am gresit!