Povestea heringului calcat de locomotiva!

In largul oceanului.
Gasca de heringi se misca tacuta printre curentii marini.
Atentia fiecarui individ e permanent cuplata pe vecinul imediat – la randu-i reper altui aproape, evoluandu-se astfel intr-o sincronizare perfecta.
Totusi in ciuda faptului ca bancul inspira ideea de unitar, la o scara ultrasensibila orice peste isi are propria-i personalitate.
Unii chiar mai accentuata..

Ce-o fi fost in mintea unui hering mai rebel, atunci cand prin hardul lui de doua secunde i-a trecut ideea sa faca opinie separata?
Sa iasa din banc – asa pur si simplu!
Si cum o fi ajuns el la concluzia ca-i bine sa se adaposteasca exact intr-o plasa pescareasca – in timp ce confratii lui se indepartau rapid spre alte zone?
Mister..pret de doua secunde!
A fost foarte surprins atunci cand un pescar l-a aruncat cu nepasare intr-o imensa vana… fara sa-i ceara indeplinirea a trei dorinte – asa cum auzise el prin diferite bancuri!
O vreme s-a zbatut aprig in capcana propriei neimpliniri – se simtea inselat de acel marinar fara vise!
In cele din urma s-a linistit – a realizat ca branhiile nu pot respira sarea ce-l inunda din toate partile…
Apoi n-a mai contat nimic.
Nici faptul ca era introdus intr-o conserva, nici ca ulterior a ajuns in sacosa unui amarat – care proaspat lovit la cap de destin, murmura intelept  ”to be or not to be”  intr-un final hotarandu-se pe varianta ce coincidea cu o cale ferata ..
Soarta ..o lumina alba apropiandu-se cu repeziciune, un semnal acustic ..un ocean plin cu sperante ..bancuri cu sperante ..

Reclame

Fabula …tot in regie proprie!

 

 Cand eram copil imi placea sa observ lumea animalelor.
Printre altele, urmaream fascinat paianjenul ce-si construia cu meticulozitate plasa lipicioasa, dupa care priveam cu cinismul specific copilariei, cum diferite insecte – dupa o lunga agonie – isi gaseau sfarsitul in acea capcana.
 Spectacolul era dezgustator dar totusi nu interveneam, spunandu-mi ca n-am nici un drept sa ma amestec in legile naturii.
 Intr-o zi, in plasa s-a prins un greieras.
Cri … cri … cri!
 Acum eu nu stiu ce cauta el p-acolo, nu stiu nici daca canta adevarat sau fals – n-aveam finetea auzului setata pentru astfel de nuante!
Cert e insa ca l-am salvat – era totusi un greiere!

Morala: uneori si afonii sunt de treaba! 😉