Am vrut …

M-am nascut avand in sine
vidul cunoasterii!

M-am botezat intr-o lumina –
alba, pura
Si-acum bajbai aiurea
printre vitralii.

Am cautat sa-mi dumiresc
”liberul arbitru”
Insa n-am gasit cheia altarului.

Am fortat poarta
dinapoia careia era destinul –
dar m-au alungat
paznicii lui Kafka.

Am vrut sa fiu inafara turmei,
renegandu-i spiritul.
Dar n-am stiut cum se foloseste
sextantul

Am dorit sa nu fiu
doar o cifra
dintr-o statistica –
ci macar un  ”?” acolo …
cautand sa-mi inteleg
”de ce-ul”
Dar m-am suficientizat in
”de ce nu?”

Apoi am incercat sa fiu
un acord previzibil –
dar am fost pocnit
de insasi legea firii.

Am vrut sa aflu –
sa stiu totul!
In vis mi-au aparut razand..
filozofii

In zadar m-am ostenit sa’nteleg lumea
facandu-i complice cu ochiul
lui Dumnezeu.
El nu face partasie cu nebunii!

Stand-by la poarta destinului !

 un pasaj dintr-o carte uitata !   (L.E.  cred ca-i vorba de Procesul lui Kafka)

  ”La poarta Destinului dinaintea careia sta un paznic, vine un om simplu, care insa este oprit sa intre IN ACEL MOMENT.
Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri, dar toate parlamentarile nu-i folosesc la nimic.
Iar cand viata omului e aproape de sfarsit, intr-un ultim moment de luciditate il aude ca prin vis (!) pe paznic vorbindu-i :
  – Nimeni in afara de tine n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine. Acum o incui si plec ! ”
               *

Hm, iata cum acest sadism indeamna la reflectie …