Artistu’

Ieri a fost un apus de soare pe cinste !
Am oprit masina si am intrat in piele de spectator, admirand ”desantarea” cromatica a apusului – ce cred ca mi se adresa doar mie.
Spun asta pentru ca toti ceilalti trecatori aveau treburi mult mai importante !
Asa ca … traieste clipa baiete!
Din boxe se aude muzica lui Llewellyn ce completeaza minunat momentul!
Sunet si culoare – un spectacol gratis savurat pe indelete …
Simt lumina cum imi strapunge pleoapele intredeschise – parca si aerul e mai proaspat ..
– Liber?
Tresar!
In primul moment disting doar o silueta ce se insinueaza pe scaun, fara sa-mi astepte confirmarea – dar trec totul pe seama unei familiaritati clientelare cu care sunt obisnuit! Intuiesc ca-i un tip calm, relaxat, cult …
Ma rog, scaunul e liber – de ce nu?
De ce sa fiu un spectator egoist?
Merge si o empatizare pe purpuriul de final al asfintitului!
Ii aprob intrarea, facandu-i complice cu ochiul – asa ca de la artist la artist!
– Drumul Taberei va rog, ma izbeste el cu parul!
Sunt naucit – asta mi-a confundat loja cu un taxi!!!
Arunc iar o privire spre locul unde soarele deja a apus – sfarsitul actului intai. Mai e si maine o zi.
Un zambet de plastic adresat intrusului, apoi pornesc aparatul de taxat ..

Publicitate

Teatrul National !

 

 
Dintotdeauna mi-a placut Caragiale.
Deci consider ca am si eu, ca dealtfel fiecare roman – un simt al umorului rezonabil.

In aceast etern national reality show, de la inaltimea unei native spiritualitati cu care ne place sa ne mandrim, cu aere de rafinati cunoscatori ne facem cu ochiul complice la cat de actual e trecutul – ilustrat de maestrul decantarii tipologice a clasei politice de atunci !
Si innobilam acest comportament al celor ce ne conduc, prin ridicarea la numitor de Caragiale !
Numele maestrului a devenit un brand, o dezideranta platforma pe care odata urcat dobandesti calitatea de personaj,

 Si multi se simt datori sa aplaude, inducand ideea ca …cine nu-i artist, nu exista !

Insa ce s-ar intampla daca perceptia ‘’spectatorului” n-ar mai avea corespondenta in umor ? 
Probabil ca reflectoarele manuite de anumiti formatori de culori, s-ar stinge brusc – trimitand astfel in anonimat toata mediocritatea ce a evoluluat sub palaria lui Catavencu !

 Hm, si poate ca multi si-ar cere inapoi banii pe bilet !