O seara de sambata

18:00
Asezata pe bordura unei vitrine de la Romarta, o batranica rezolva de zor niste ecuatii, pe caietul din poala.
Lumea care trece p-acolo ii mai scapa cat-o bancnota.
E adevarat, asta-i cam regie – dar ma amuza originalitatea cu care batrana converteste matematica in venituri !

 18:30
Niste chinezi tristi ies din cazinoul …

 19:00
Un atelaj tractat de un cal stationeaza pe Kogalniceanu.
Trec pe langa, indiferent.
Ca dealfel si ceilalti soferi.
Doar un grup de italieni fac de zor poze amuzandu-se copios !
Parca n-au mai vazut cai !

 19:15
Stationez vizavi de Universitate langa alte cateva zeci de masini galbene.
Ma uit la unii dintre colegi, ce-si agita privirile dupa posibili clienti !
Tot asa m-oi agita si eu ?

 19:40
In fine ma ocupa o pereche de varsta a doua, imbracata la patru ace.
De cum intra imi muta nasul din loc.
Cred ca li s-a spart sticluta cu parfum chiar in timpul utilizarii.
 – La Sala Palatului.
 – Buna seara, accentuez eu !
 – Buna seara, la Sala Palatului !
 – Am inteles !
Uitasem ca-n seara asta Jose Carreras e jupan prin sala aia!
Din radiocd-ul meu tocmai razbate aria lui Cavaradossi in timp ce doamna ii vorbeste cu pasiune domnului, despre etrierele masinii personale lasata in service !
 Final de cursa – 4,7 lei !

 20:20
Merg pe gol.
Efectiv n-am unde stationa !
Totul e ocupat.
Gasesc in cele din urma un locsor in fata la Primarie, langa alte cateva masini parcate aiurea.
Sant singurul taxi din zona, insa doar timp de 10 secunde !
In spatele meu a oprit un ”concurent” ce ocupa juma de strada laterala – asta nu pare sa-l deranjeze asa de tare, chiar daca-si ia injuraturi si claxoane la greu.
E d-ala cu tarif mai mic, asa ca eu degeaba mai stau acolo.
Plus ca-n nesimtirea lui e mult mai bine pozitionat.
Primul client l-ar alege in mod sigur pe el.
Nu stiu multi, dar chestiile astea cu pozitionarile optime fac parte din strategia zilnica a unui driver.
Deci e timpul s-o tai.
Tot pe gol.
 
 20:40
Ajung iar langa atelajul de pe Kogalniceanu. Vizitiu’ n-a aparut.
Un echipaj de politie il asteapta.
Calul pare ca n-are nici o legatura cu asta. 
Pacat ca n-am si eu un aparat de fotografiat – sa imortalizez un cal plictisit !

Publicitate

Neintelegatorul !

Rulez spre aeroportul Otopeni.
Clientul, un cetatean austriac cu treburi prin programele de dezvoltare, este foarte intrigat la vederea atator masini luxoase ce sunt cam peste tot in drumul nostru :
– Nu inteleg, eu am un salariu destul de mare comparativ cu media din tara dumneavoastra. Si totusi n-as cumpara o astfel de masina scumpa.  

Ce sa-i spun ?
Ca p-aici imaginea personala e exacerbata la modul cel mai grotesc ?
Ca pe multi ”reusitori” ii intereseaza foarte mult parerea aproapelui intr-un feedback in care ”invidia e o lauda, iar ura-i un omagiu” ?!
Nu cred c-o sa-nteleaga !

                              *

Poate ca in urmatorii ani, multi din noua ”lume buna” isi vor da seama ca nu  e mare scofala sa stapanesti ditamai SUV-ul greu de manevrat in traficul din ce in ce mai aglomerat.
Imaginea promovata ostentativ ce se vrea dezideratul celor visatori, n-o sa mai aiba acelasi impact.
Pentru ca multi ”admiratori” isi vor da seama ca-i mai bine sa traiasca in viata lor personala nu in invidia vulpii uitandu-se la struguri !
La finalul acestei  ”povesti de tranzitie” cand vor exista paturi sociale bine definite, cu siguranta altele vor fi criteriile de apreciere.