Zarurile mintii mele!

Printre cartile adolescentei, in mod special m-a impresionat Martin Eden al lui Jack London
Si azi e la loc de cinste in biblioteca mea – cartea ocupand singura un raft!

M-a fascinat de-a dreptul acel tip curios ce se-astepta ca dincolo de zidurile conditiei lui sa descopere implinirea.
Doar ca totul a fost prea repede – prea abrupt isi insusise cunostintele, deci timpul n-apucase sa-i vicieze din elitismul perspectivei.
Intr-un final a realizat ca neavand la ce sa-si raporteze intelegerea si trairea sensurilor absolute, pentru el implinirea-i doar o iluzie!

Nu stiu in ce masura m-a influentat aceasta lectura, dar cert e ca rezonez cumva la ideea bruta ce-a stat la baza cartii! (fireste, pastrand proportiile!)
*
Dupa ce ani de zile m-am limitat la un comod domestic, iata-ma acum vagabondand printre cioburi de idei traduse-ntr-o filozofie proprie – mai mult sau mai putin inteleasa!

”omul devine ceea ce gandeste”
Hm, asta a-nceput sa ma cam sperie!

Fabula …tot in regie proprie!

 

 Cand eram copil imi placea sa observ lumea animalelor.
Printre altele, urmaream fascinat paianjenul ce-si construia cu meticulozitate plasa lipicioasa, dupa care priveam cu cinismul specific copilariei, cum diferite insecte – dupa o lunga agonie – isi gaseau sfarsitul in acea capcana.
 Spectacolul era dezgustator dar totusi nu interveneam, spunandu-mi ca n-am nici un drept sa ma amestec in legile naturii.
 Intr-o zi, in plasa s-a prins un greieras.
Cri … cri … cri!
 Acum eu nu stiu ce cauta el p-acolo, nu stiu nici daca canta adevarat sau fals – n-aveam finetea auzului setata pentru astfel de nuante!
Cert e insa ca l-am salvat – era totusi un greiere!

Morala: uneori si afonii sunt de treaba! 😉