In metrou (2)

Mai putini colindatori decat in alti ani
Scaune libere din belsug.
Ma asez.
 Statia Lujerului.
Trei pustulache dau buzna intonand ceva ce-ar vrea sa semene a colind.
”Domn Domn, sa-naltam … ”
Priviri indiferente – nu impresioneaza pe nimeni.
 Politehnica.
Trubadurii isi muta ”talentul” in alt vagon.
Poate c-or sa fie mai norocosi.
 Statia Eroilor.
Isi face aparitia un acordeonist.
Prima incercare ”O ce veste minunata” nu se potriveste prea mult cu zgomotul gandurilor din capul calatorilor.
Incepe o alta piesa.
De data asta da – a renuntat la ipocrizia religioasa a deschiderii de portofele.
E o piesa dintr-aia care se canta pe malul Senei –  care te incarca cu nostalgii romantice – chiar daca n-ai apucat sa le traiesti, vibrezi la ele de parca ti s-ar fi intamplat.
Tipul chiar e talentat – un pusti de 18-20 ani imbracat cu haine de calitate.
Asta inseamna ca nu vrea sa inspire ”sentimente crestinesti”
Deci pe palierul lui omul isi respecta valoarea .
Si bine face.
E una cu acordeonul, pe care-l face sa inspire, sa expire – transformand aerul in unde invaluitoare ! 
Solo-urile claviaturii sunt excelent echilibrate pe basi.
Urmeaza alta piesa in acelasi registru.
Si-inca una !
 – Urmeaza statia Izvor !
Pe cine intereseaza …
Sunete armonioase ce-mi intra prin timpane – ajungand Dumnezeu stie cum, sa ma furnice pe sira spinarii.
 – Urmeaza statia Unirii, peron pe partea stanga.
Gata cu concertul.
Ajungand in dreptul meu, ii palmez o hartie de 10 lei … hm, pret de strapontina !
Inclina capul cu respect – dar nu inspre mine, ci spre coltul de sus al vagonului, unde ecoul catorva note ramase intr-o anume inertie, se stinge incet.

  Hm, ma simt cam profitor !

Corespondente!

 

  Un chitarist ciupeste corzile cu o virtuozitate incompatibila decorului in care se produce – un colt de strada si-o palarie pentru donatii asezata langa el!
Imaginea izbeste imediat prin lipsa entuziasmului – a celui ce-ar fi trebuit sa creada in steaua lui!
Altadata probabil ca iscodea printre privitori, dupa vreo ureche avizata careia sa-i transmita un fel de  ”uite-ma, astept sa fiu descoperit”
Dar trecuse mult timp d-atunci!
Acum aprecierile catorva trecatori nu-l mai incalzesc cu nimic – sunt doar rutina unui job!
Il intereseaza continutul palariei nu aplauzele din timpul ”concertului”
 
                               ………

Intr-o sala de concerte.
O violonista ce executa un solo programat in varianta prescurtata, furata de frumusetea muzicii, ataca forma originala – cea lunga!
O trezeste la realitate colegul de coarde, care in timpul unui ”pizzicato” prelungit ii sopteste:
 – Scurteaza si tu bucata asta, avem si alte treburi –  oricum nu luam mai multi bani!

                              ………..