Se fac tot felul de sondaje, de studii asupra modului de gandire al romanului.
S-au scris ample articole despre setea de cunoastere a starii de sanatate ..a caprei vecinului.
Despre ratingul telenovelelor in care intrigi ascutite devin un numitor comun existential, ieftinindu-se cu ajutorul lui opulenta unora, ajungandu-se la concluzia ”standard” ca banii n-aduc fericirea – pentru ca imediat cei mai multi sa-si reprezinte in gand imaginea vulpii uitandu-se la struguri !
Insa de la un timp nu prea se mai vorbeste de o anumita latura spirituala ce ne era caracteristica.
Sa se fi dus vremurile in care se vorbea de calitatile native de artist ale romanului (nascut poet) prin care degusta pe indelete orice spectacol?
Aproape de Universitate exista o mica piateta in mijlocul careia intr-un ansamblu sculptural C. A. Rosetti asezat pe un jilt, priveste ganditor spre liniile trolebuzelor 71, 84, 89 …
Bagat in seama mai mult de porumbei, rareori mai atrage cate-o privire din partea celor ce trec pe acolo.
De la un timp pe la orele amiezii, un nebun isi facuse un obicei in a se catara pe soclu.
Avea intotdeauna la el un buchet de flori pe care-l introducea in pumnul intredeschis al statuii.
Dupa un scurt monolog (era sa spun, dialog !) cobora grabit pierzandu-se in multime – probabil spre o alta statuie !
Ei bine, scena respectiva era observata de multi trecatori, dar nu contraria pe nimeni !
Cate-o privire scurta, apoi fiecare-si vedea de treaba lui.
Ca si cum totul ar fi fost normal !
Nu stiu de ce, dar imi vine in minte proverbul ala ”corb la corb nu-si scoate ochii”