un banc :
Puiul de urs polar o intreaba pe ursoaica :
– Mama, tu te-ai nascut tot aici la pol ?
– Da copile, tot aici !
– Dar bunica ?
– Sigur, si ea tot aici la pol !
– Si strabunica ?
– Da, si strabunica – tot aici a trait si ea !
– Eu imi bag picioarele, mie mi-e frig !
………………………………………………………………………….
Ceea ce-i ciudat e ca nu se stie ce-i mai placut – sa spui bancuri sau sa le asculti ?
Se pare ca ambele variante au acelasi efect !
De regula continutul unui banc contine o gramada de linkuri catre alte bancuri :
”Apropo, stai putin sa-l spun si eu p-asta, sa nu-l uit” spune ascultatorul care si-a manifestat intelegerea poantei printr-un scurt hohot de ras !
De fapt poanta e inregistrata si arhivata, urmand sa fie gustata la maximum mult mai tarziu, cand o s-o retransmita intr-o maniera personala unui alt auditoriu !
Deci (re)trairea efectiva a poantei va depinde mult si de reactia starnita unui alt ascultator – ce la randu-i ar putea aprecia pe deplin bancul … dupa un alt ”feedback” !
(cred ca toata lumea cunoaste privirea aceea cercetatoare, a celui care tocmai a finalizat un banc !)
Interesant e ca prin cate guri trece, bancul se pastreaza cam in acelasi format comprimat in sensuri surprinzatoare, intr-un fel de .. umor preexistent! :))
Ganditor de Hamangia 
”Apropo, stai putin sa-l spun si eu p-asta, sa nu-l uit”
Sincer…eu am obiceiul sa uit bancul momentului in timp ce-l spun, am ajuns sa memorez bancurile bune, ca sa o amuz pe fiica mea! Fireste ca si ea rade cand uit poanta, acest talent e unul innascut, tu ce zici? Bun bancul cu ursii polari, poate o sa ni-l spuna si noua copiii, dar interpretat! 😉
Zi buna!
interpretat – dar acelasi ! 🙂
Exact! Mi-e sa nu vina cu o „acuzatie”, ca interpretare: „Cum ati suportat atata frigo-prostie, sa-mi bag picioarele?” Interpretare… 🙂
iczact !
Iar noi, cu picioarele intr-un lighean cu apa fiebinte, cu ventuze pe spate, sa raspundem candid intr-un stranut :
– chestie de adaptare – asa era traditia ! 🙂
Din pacate, asta e traditia-de-adaptare. 🙂
Venind de la Daurel, nu pot sa nu asociez spontaneitatea bancului „trantit” ad hoc, cu crativitatea si talentul. 😉
@Mirela
… creativitatea si talentul nostru, al tuturor !
Dar cum spuneam, mai-nainte … e traditia ! 🙂
servus…
retraim bancuri… mai stii cind se spunea ca bancul e o specie a rezistentei noastre care a murit o data cu regimul Ceausescu? uite ca a supravietuit si se propaga acum pe net in chip delicios. nu e dimineata in care sa nu/mi incep chestiunile curente cu citeva bancuri pe mail… iar pe rationamentul asta e limpede că avem nevoie de bancuri acum ca si in anii lui Ceaşca… 😉
toate cele bune!
@ i.o. flavius
asa e, si eu cred ca multe bancuri sunt o forma de ”mormait in barba” impartasita reciproc 🙂
Romanii raspund greutatilor vietii cu bancuri. Cred ca cele mai multe si mai savuroase au fost cele din vremea lui Ceausescu. Au urmat cativa ani „uscati” dar, acum, bancurile reinvie. Ca puiul de urs polar ma intreb: mama mea a trait in Romania? Dar bunica? Dar strabunica?
Ca sa fim in ton cu titlul postarii –
E vorba de un pui de urs polar in fata unei trileme :
1. Sa se obisnuiasca cu ideea, si sa fie mandru ca ursii polari sunt la mare cautare, foarte pretuiti de echipele ”Discovery Channel”
2. Sa-ncerce sa se amestece printre ursii bruni bagandu-si aceleasi picioare in vatra (stinsa) stramoseasca a identitatii de urs alb !
3. Sa nu-si bage picioarele in vatra (stinsa) stramoseasca, ci sa caute sa afle ”secretul focului” 🙂
Era cat pe ce sa ratez postarea…Si comentariile ! Ref.: bancuri:eu mai am traditia ardeleneasca, de-a nu asculta bancuri sambata, ca sa nu rad duminica in biserica (mi-ajunge ca suna telefonul…)
da, cred ca asta-i un obicei dupa un banc!
Sau invers ! 🙂
Da, obicei este un cuvant acceptabil…La traditii ezit; mai ale cand intervine SFANTA TRADITIE!