Nastere, copil, zestre genetica, educatie, religie, spirit, constiinta,
Astea sunt doar cateva taguri ce definesc omul in complexitatea sa existentiala.
De-a lungul vietii, fiecare are tendinta de a fi impacat cu sine
In absolut orice actiune a sa, omul trebuie sa-si gaseasca o justificare in oglinda propriei constiinte.
Care constiinta sufera de-a lungul vremii diferite presiuni conjucturale ce induc la formarea unui caracter anume
Din punctul asta de vedere, al justificarii – poate c-am sa va surprind, dar sunt convins ca si marii dictatori s-au raportat la o constiinta pe care insa si-au reprezentat-o dupa niste criterii viciate de insasi istoria momentului
Deci orice actiune, in mod normal trebuie sa aiba si-o motivatie.
Si-aici intervine filtrul constiintei, de multe ori acoperit cu impuritatile determinante ale devenirii sociale.
Astfel ca de multe ori, motivatia – chiar daca nu sta-n picioare – este manarita si acceptata ca atare: fie prin comparativul exemplului ”dar altii cum de-au facut asa?” fie prin minimalizarea voita a impactului negativ colateral, sau chiar prin autosugestionarea faptului ca … lipsesc optiunile
Si iata cum, de-a lungul timpului tot mai multe sedimente obtureaza acel filtru moral, astupand pori prin care ar fi putut patrunde vreo ”particula Higgs” :))
Doar ca intr-un anumit moment al existentei, anumitor persoane li se-ntampla ceva de neconceput cu putin timp inainte – acele sendimentari sunt brusc constientizate ca ballast
Un declic si gata
Cum?
Mister!
Cert e ca perspectiva initiala din care erau privite lucrurile, se schimba radical – iluzia afirmarii nu-si mai are corespondent in noua viziune
Actiuni privite ca normale inainte, acum sunt reevaluate printr-un dostoievskian proces de constiinta.
Tot esafodajul de justificari – socotite pertinente la vremea lor – incepe sa se prabuseasca.
Constiinta a devenit un infricosator judecator,
Haul ce se instaleaza in suflet devine din ce in ce mai mare!
Trebuie umplut cu ceva: niscai reparatii tardive acordate ..cadavrelor calcate
*
Suflete chinuite in singuratate.
Neant ..
Ganditor de Hamangia 
Interesant! Putem spera! Incerc sa-i numar pe toti cei care, dintre cei pe care-i cunosc, au trecut prin asa ceva. Asta nu inseamna ca nu cred in modificarea principiilor pe care afirmam toti, sau aproape toti, cu tarie, ca le avem. Dimpotriva. Am oarecari indoieli, insa, in legatura cu sensul schimbarii.
S-ar putea s-aveti dreptate !
Cred c-am folosit niste masuri prea inalte !
Super! (Când îţi scriu, mi-a intrat un porumbel alb cu stropi negri în casă! Acum s-a întors pe pervaz. 🙂 ). Formidabilă expresie, motivaţia conştiinţei, mânărită!
Ţi-am mai spus ce cred despre tine – că eşti un om minunat, şi dacă într-adevăr eşti taximetrist şi aş călători cu tine fără să ştiu cine eşti, după care aş afla, mi-ar fi o groaznică ruşine că ţi-am lăsat bacşiş. 🙂 Da, adică ni se pare normal să dăm bani jagardelelor, dar o jignire să onorăm conştiinţele. Mă gândesc cu un zâmbet complice la cei pe care-i transporţi şi ei habar n-au ce filosof îi conduce. 😆
@ Roxana Iordache
Cred ca nu-s singurul taximetrist care-si mormaie filozofii in barba!
Multumesc!
„Iluzia afirmarii, nu-si mai are corespondent in noua viziune !
Actiuni privite ca normale inainte, acum sunt reevaluate printr-un dostoievskian proces de constiinta !
Tot esafodajul de justificari – socotite pertinente la vremea lor – incepe sa se prabuseasca !”
– reuşit pasaj, reuşită postare…
@ Cristian Lisandru
O apreciere onoranta !
Multam ! 🙂
Trebuie sa tin un dictionar langa mine de cate ori te citesc. 😀
@ bloggerulcici
m-ai cam pus pe ganduri !
Eh…problema e la mine, stai linistit. 🙂
Sper ca declicul este legat de varsta numai la cei bogati.
Felicitari!
@ Daurel
Multam ! 🙂
Buna dimineata! Tu scrii: ” De-a lungul vietii, fiecare are tendinta de a fi impacat cu sine !” Eu intreb: Nu e ceva absolut normal? Daca voi incepe sa ma cert DIN NOU cu mine, sigur ajung la balamuc. Nesuportand mitocania afisata cam peste tot, am reusit sa ma cert cu toata lumea tampita. Cu OAMENII (ca am mai intalnit si oameni, chiar daca s-a intamplat mai rar) nu m-am certat inca. Cu mine ma certam candva fara pauza. Am renuntat si am ( tipic!)tendinta de fi impacata cu sine, imi creste pe zi ce trece stima de sine, am inceput sa ma respect mai mult. Incepe sa nu-mi mai pese de ce trabuie sa fac si ceea e vreau sa fac. Sper sa ma tina.
Numai bine!
@ Mirela
putem vorbi si de o astfel de impacare cu sine, dar trebuie avut in vedere ca refugierea intr-un eu izolat – fara o corespondenta exterioara flexibila, implica si-o posibila rigidizare a perspectivei !
@strongvaleriana, sa inteleg ca nu mai sunt oameni pe-afara? Nu ca n-ar fi zile in care sa observ acut lispa lor=oameni, cam de peste tot. Cat despre rigidizare (fie si doar a perspectivei), imi asum riscul. Teoria mea a devenit suspect de simpla (sau simplista): mai bine doi oameni foarte aproape de mine, decat o mie care stau ‘pe” langa mine, dar la ani lumina distanta ca putere de intelegere si apreciere a ceea sunt si fac. Ce ratiuni (rezolvari, certitudini, sperante, etc…) au invidiosii, daca au? E singura intrebare pe care mi-o pun, dar la care nu stiu sa raspund.
Incepe sa devina interesant dialogul cu Mirela. Sunt foarte interesat de concluzia la care veti ajunge.
Buna! Si eu sunt interesata, sa stii.
da, si eu am devenit curios …
Un blog foarte bun, cu tente filosofice. Ma bucur ca ne-am gasit.
A propos, pentru insomniile pe care le, am tot incercat diverse preparate din o parte din username-ul tau : valeriana.
O seara faina !
@ Eduard
am sa fac odata si-un post despre etimologia nickname-ului !
E o poveste interesanta ! 😀
Multam de vizita !
te rog, chiar sunt curios. si din pacate, in cazul meu nu a dat rezultate. :))), multumesc, la fel.
Si eu sunt curioasa, asa ca… ai o leapsa, vino , te rog, sa o iei in primire, iar daca n-o vrei, las-o! Am primit-o si eu de la o buna prietena, o dau mai departe, in bunul obicei din blogolume. Seara ok!
@MirelaSperam ca se va lega ceva cu/despre invidie/invidiosi .
@ Daurel :
invidie/invidiosi – iata un subiect generos ce poate c-o sa-l exploatam intr-o viitoare postare !
Multam pentru idee ! 🙂
Este extrem de bun de exploatat (subiectul). N-am vazut la nimeni (si in asemenea cantitate) o invidie ca asta de la noi…si stii, nu LOR le face rau (ei, si lor, or’ crapa naibii de invidie intr-o zi!), dar ne face rau noua, e otrava si se lasa cu inscenari credibile pezntru tampitii care, adesea, ne sunt sefi. Ufff, NU mai am sefi incepand de azi. Adica, nu mai am sef la scoala, am lasat cloaca in gospodariea atenta si perseverenta a invidiosilor obsedati de capre din vecini si nu numai.
P.S Am niste Toamne aurii, poate vrei sa le vei, provin din marea pictura.
@ Mirela
sigur, cu cea mai mare placere ! 🙂
Mulţumesc de vizită! Era aici un alt post nou, sau mi s-a părut mie, zilele trecute…parcă era un alt subiect. Nu că n-aş avea ce să citesc răsfoind blogul, sunt pagini multe şi bune!
Aştept ceva cu şi despre…invidioşi. Succes!