un pasaj dintr-o carte uitata ! (L.E. cred ca-i vorba de Procesul lui Kafka)
”La poarta Destinului dinaintea careia sta un paznic, vine un om simplu, care insa este oprit sa intre IN ACEL MOMENT.
Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri, dar toate parlamentarile nu-i folosesc la nimic.
Iar cand viata omului e aproape de sfarsit, intr-un ultim moment de luciditate il aude ca prin vis (!) pe paznic vorbindu-i :
– Nimeni in afara de tine n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine. Acum o incui si plec ! ”
*
Hm, iata cum acest sadism indeamna la reflectie …
Ganditor de Hamangia 
Profunda alegorie…te invit sa vezi o piesa a unui teatru mai nonconformist, Green hours Sectorul S..Are aceeasi idee…simteam eu ca nu sunt foarte originali in idee dar foarte buni la intrepretarea textului vechi..
Nu stiam de piesa asta – desigur, trebuie vazuta ! 😀
Ce bine ar fi fost daca vreun oarecare paznic ne-ar fi oprit si pe noi, pe noi toti, sa intram pe poarta destinului. Am intrat dar nu vad iesirea.
Intr-adevar, privind dintr-o alta perspectiva – s-ar parea ca am intrat in aceasta ”institutie a destinului” printr-o poarta de serviciu nepazita, ajungand in subsolurile unde-i cazat personalul ! 😀
Nu ai dreptate…de noi depinde sa ne infrumusetam viata, cu puterea mintii…dupa cum ti-am citat in articolul acela pe care ti l-am trimis.
Sigur, se poate si asa!