Patru paturi luminate de doua neoane, dintre care unul a inceput sa dea flash-uri!
In incapere se afla patru pacienti – unu c-o perfuzie la brat, alti trei dormind. (poate mai putin unul!)
Prin usa se aude un zgomot de fond, specific spitalelor.

Trop ..trop ..trop ..
Din douazeci in douazeci de minute, se aud pasii care anunta intrarea unui rezident – un ins la vreo 45 de ani, scund, barbos, c-un inceput de chelie – a carui sarcina e sa administreze medicamentatie, pacientului aflat sub perfuzie.
Sunt trei flacoane pe care le aseaza meticulos pe noptiera alba – in ordinea a folosirii.
Dupa ”action” pacientul – cu un dezvoltat simt dramatic – ii multumeste din ochi.
Cel in halat alb pare imun la asta.
Se indreapta spre iesire:
Trop ..trop ..

Dupa alte douazeci de minute
trop ..trop!
O scurta examinare a pozitiilor in care se afla micile recipiente, apoi alege unul si-l administreaza.
Banuiesc ca vine dintr-un alt loc in care probabil a procedat la fel.
Parca ar sustine un simultan de sah.
Trop ..trop!

Ghinion – mana pacientului incepe sa se umfle de la perfuzie.
Este alertata asistenta.
Pana ce aceasta sa isi face aparitia, se aud pasii familiari
trop ..trop
..tipul arunca o scurta privire pe tabla de s ..pe tablie, apoi isi face treaba – cu aceleasi gesturi masurate.
E concentrat pe tincturare ..
Pleaca.
..trop ..trop ..
Pacientul da sa zambeasca – probabil e fan Hitchcock!
Apare si asistenta – comprese reci pe umflatura, apoi ii gaureste vena intr-un alt loc.
Pleaca si ea.
Liniste.

Masaaaaaaaaaa ..

Infirmiera ce imparte mancarea, din gresala atinge suportul cu perfuzie.
Pleosc.
Asistenta e iar alertata.
Se rezolva.
Neonul clipeste codat ..
Pacientul ”ales” priveste tavanul.
..sau dincolo de tavan!

Se aude din ce in ce mai apasat:
trop ..trop ..

*

…………………………………………………………..

http://mirceasuman.wordpress.com/2008/06/07/despre-corbi-si-despre-tacerea-mieilor/

motto
,,da-mi Doamne curajul de a spune adevarul,,

***

Un stol de corbi croncane deasupra noastra.
Multi, tot mai multi, negreala lor intineaza seninul, pateaza soarele si ne indoliaza sufletele.
Lacomi, nesatui, cauta prada si o sfarteca cu tipete care ne strapung auzul.
Prada suntem noi, noi si copii nostri, momeala este minciuna, frica este pierzania, tacerea le pare multora a fi apararea.
Scaldati in sudoarea lasitatii noastre, incercam sa croncanim si noi, poate, poate ne vor accepta ca slugi.

Un stol de corbi croncane deasupra tarii mele.
Mieii tac.

by Mircea Suman

De ziua lui ii face cadou un bilet la loto, completat cu cele mai naspa numere. Desigur, altele decat cele pe care le joaca in mod obisnuit.
Apoi, se framanta mult. Pana in ziua extragerii, cand gaseste solutia. Cu cinci minute inainte de inchiderea agentiei, se duce si a mai completeaza un bilet. Cu aceleasi numere naspa!
Asa, pentru orice eventualitate!