Parea un om normal !
Avea o teorie originala pe care si-o prezenta intr-un mod captivant.
La-nceputul discutiei am remarcat la el un anumit aer cu care parca ar fi spus ”ce stii tu bai, taximetristule !”
Probabil i-oi fi transmis si eu un telepatic ”pune-ma la-ncercare nene” pentru ca ulterior a inceput sa se preteze mai pe la nivelul meu!

 Deci omul asta avea o mare frustare.
Detinea o reteta a succesului pe care insa n-o putea folosi!
El a observat ca:
Toti norocosii au un potential nativ in a stapani arta intruziunii gandirii pozitive pana-n ultima celula a encefalului, presurizandu-l astfel sistematic (pe encefal desigur) cu ganduri roz.
Se putea intampla ca datorita unor intense trairi de moment, aceste ganduri sa erupa puternic spre ceva nedefinit dar bine structurat in toate religiile. Emotii proiectate-n spatiu, transformate-ntr-un amalgam energetic ce se va disipa la nivel cuantic in arealul subiectului, intr-un fel de ionizare benefica proximelor interactiuni cu mecanica mediul inconjurator.
Sau altfel spus, va determina formarea unor conjucturi favorabile pe care de-a lungul timpului, cel in cauza si le-ar putea folosi in propriu-i avantaj …
…………………………………

 Deci tipul asta credea ca intruneste toate conditiile profilului de om norocos.
Dar acum are o problema.
Ca d-aia e frustrat …
Nu-si poate provoca o asemenea emotie care sa-i determine lansarea gandurilor in eter!
 Degeaba imi pun ostentativ centura de siguranta, privind acul vitezometrului ce se ridica la 120km/h – in acelasi timp invitandu-l sa-si aleaga un stalp de pe marginea soselei!
 Imi surade trist …
Le-a incercat pe toate !

El da, dar eu …