Statuia

 Se fac tot felul de sondaje,de studii asupra modului de
a gandi al romanului.
 S-au scris ample articole despre setea de cunoastere a starii de sanatate a caprei vecinului. Despre ratingul telenovelelor in care intrigi ascutite devin un numitor comun existential, ieftinindu-se cu ajutorul lui opulenta unora, ajungandu-se in cele din urma la concluzia standard ” banii n-aduc fericirea”, pentru ca imediat aproape fiecare privitor sa-si reprezinte in gand imaginea unei vulpi uitandu-se la struguri !
 Insa de la un timp nu prea se mai vorbeste de o anumita latura spirituala ce ne era caracteristica.
 Sa se fi dus vremurile in care se vorbea de calitatile native de artist ale romanului ( nascut poet ) prin care degusta pe indelete orice spectacol ?

Aproape de Universitate exista o mica piateta in mijlocul careia intr-un ansamblu sculptural C. A. Rosetti asezat pe un jilt, priveste ganditor spre liniile trolebuzelor 71, 84, 89…
 Bagat in seama mai mult de porumbei, rareori mai atrage cate-o privire din partea oamenilor ce trec pe acolo.
 Intr-un timp, pe la orele amiezii, un nebun isi facuse un obicei in a se catara pe soclu. Avea intotdeauna la el un buchet de flori pe care-l introducea in pumnul intredeschis al statuii. Dupa un scurt monolog,( era sa spun, dialog ! ) cobora grabit pierzandu-se in multime  -  probabil spre o alta statuie !
 Ei bine, scena respectiva era observata de multi trecatori, dar nu contraria pe nimeni ! Cate-o privire scurta, si fiecare-si vedea de treaba lui. Ca si cum totul ar fi fost normal !

 Nu stiu de ce, imi vine in minte proverbul ” corb la corb nu-si scoate ochii ”